Triodul – călăuză duhovnicească spre Înviere

Începând cu Duminica vameșului și a fariseului, calendarul ortodox consemnează intrarea în perioada premergătoare Paștilor. Numită după cartea în care sunt redate, pe larg, slujbele bisericești din acest răstimp, perioada Triodului se distinge prin specificul profund duhovnicesc și de pocăință al conținutului liturgic, toate pregătindu-ne pentru patimile Mântuitorului Hristos, dar mai ales pentru Învierea Sa. Această perioadă se poate asemăna cu un urcuș spiritual al fiecăruia dintre noi, un urcuș spre Înviere. Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion, format din cuvintele „tria“ (), trei, și „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe.
Spiritualitatea ortodoxă ne cheamă să trăim bucurii felurite de la o sărbătoare la alta, de la un timp liturgic la altul, bucurii care dau varietate și strălucire vieții creștinului și care, totodată, sunt chemări spre un urcuș spiritual din ce în ce mai înalt. Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se împarte în trei mari perioade cu dată de început variabilă, în funcție de data Sfintelor Paști: perioada Triodului – care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, durează până în Sâmbăta Paștilor, având 10 săptămâni; perioada Penticostarului – care începe din Duminica Învierii și durează până la Duminica tuturor Sfinților (prima după Pogorârea Sfântului Duh) – și perioada Octoihului – cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, ea începând odată cu Postul Sfinților Apostoli și ținând până la începutul Triodului din următorul an.
În viața Bisericii, Triodul are două sensuri
În privința însemnătății duhovnicești a acestor perioade, timpul Octoihului reliefează activitatea învățătorească a Mântuitorului, perioada Triodului Îl are în vedere pe Hristos ca Preot și Jertfă în același timp, iar Penticostarul, inaugurat de sărbătoarea Învierii, ni-L prezintă pe Mântuitorul ca Biruitor al morții, în slujirea de Împărat al tuturor.
Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită și perioada prepascală, Triodul precedă perioada Penticostarului (opt săptămâni de la Paști) și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Timpul Triodului ține de la Duminica vameșului și fariseului și până în Sâmbăta Mare (înainte de Paști), în total 10 săptămâni care ne pregătesc și ne provoacă la o sinceră cercetare de sine și la un serios demers al întregii noastre ființe pentru întâlnirea și viețuirea cu și în Hristos Cel răstignit și înviat.
Triodul este și cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Denumirea cărții provine de la numărul odelor (cântărilor) din canoanele Utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse în cartea Octoihului și în Minei (ce cuprinde slujbele sfinților din fiecare lună), în Triod acestea nu sunt formate din opt (nouă) ode ci, de regulă, numai din trei. Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) și de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinților Cosma al Maiumei și Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.
– Evoluția istorică a Triodului
Perioada Triodului s-a dezvoltat în jurul Postului pregătitor pentru Sfintele Paști. Trebuie să deosebim aici postul penitențial de 40 de zile și Săptămâna Patimilor, care au apărut separat. Postul de câteva zile înainte de Paști este atestat din secolul al II-lea, fiind ținut pretutindeni de creștini în amintirea vinderii, a pătimirilor, a răstignirii și a îngropării Domnului. În secolul al III-lea este atestat postul întregii Săptămâni a Patimilor, în Siria și Egipt. Pe de altă parte, postul de 40 de zile a luat naștere din dorința creștinilor de a urma modelul Mântuitorului, Care, după Botezul Său, a postit 40 de zile, biruind ispitele diavolului. Acest post se ținea cu strictețe în Egipt și el începea după încheierea sărbătorii Botezului, urmând ordinea cronologică a istorisirii Evanghelistului Marcu, Apostolul Egiptului (Marcu 1, 9-13) și a lui Matei (4, 1-11). De asemenea, întrucât în primele secole creștine catehumenii se pregăteau prin post pentru primirea Botezului la Paști, exista și un post ținut de această categorie. În secolul al IV-lea, odată cu uniformizarea datei Paștilor, prin hotărârea primului Sinod Ecumenic (Niceea, 325), s-a trecut la organizarea unitară a acestor perioade de post prepascal (postul celor 40 de zile, postul catehumenilor și postul Săptămânii Patimilor), ajungându-se la actualul Post al Paștilor, de șapte săptămâni. La Ierusalim, în preajma anului 380, pelerina Egeria amintește chiar de opt săptămâni de post. Tot Ierusalimul este spațiul în care apare și o perioadă de pregătire spirituală liturgică pentru Marele Post și în care ia naștere imnografia Triodului, reprezentată prin Sfinții Andrei Criteanul (†740), Cosma de Maiuma, Ioan Damaschin, Andrei cel Orb, Ștefan Savaitul și Marcu Savaitul, episcopul Idruntului. O altă etapă a dezvoltării Triodului este marcată de imnografia bizantină, cu cele două curente ale ei: cea catedrală și cea monahală studită. Cea dintâi este ilustrată de compozițiile lui Teofan Graptul (†845), Iosif din Sicilia (†863), Casia monahia, împăratul Leon cel Înțelept, Simeon Metafrast (†970), Tarasie patriarhul și Gheorghe al Nicomidiei, iar cealaltă este reprezentată de Sf. Teodor Studitul (†826), Iosif al Tesalonicului, Clement Studitul (sec. al IX-lea), Nicolae și Antonie Studiții (sec. al XI-lea). Este demn de menționat și Nichifor Calist Xantopol, care a scris Sinaxarele Triodului. Astfel, formarea perioadei liturgice și a imnografiei Triodului s-a efectuat treptat, între secolele VIII-XII.
Cele trei săptămâni dinaintea Postului Mare reprezintă perioada pregătitoare
Din punctul de vedere al cuprinsului, perioada Triodului se împarte în Duminicile pregătitoare, Postul Mare și Săptămâna Patimilor. Fiecare dintre aceste săptămâni are o temă proprie, care se reflectă în lecturile din Sfânta Scriptură prescrise în aceste zile la slujbe sau la Sfânta Liturghie: Duminica vameșului și fariseului (Luca 18, 9-14 – prima duminică a Triodului), Duminica fiului risipitor (Luca 15, 11-32), Duminica înfricoșătoarei judecăți (numită și Duminica lăsatului sec de carne; Matei 25, 31-46) și Duminica izgonirii lui Adam din rai, numită și Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză (Matei 6, 14-21).
În această perioadă premergătoare, Biserica ne pregătește pentru postire, dar ne și introduce în atmosfera Postului Mare. Pe de o parte, există o gradație a postirii, care ne obișnuiește cu asceza quadragesimală. Astfel, săptămâna care urmează Duminicii vameșului și fariseului este una de dezlegare la toate cele de mâncare (nici miercurea și vinerea nu se postește în această săptămână). Săptămâna care urmează Duminicii fiului risipitor este una obișnuită, în care se postește miercurea și vinerea, iar după Duminica înfricoșătoarei judecăți, în săptămâna numită a brânzei, nu se consumă carne, ci doar ouă, pește și produse lactate.
(Sursa: Ziarul Lumina)