Furturi

„Trio” de frați minori, reținut de polițiștii rădăuțeni



Lucrătorii Biroului Investigații Criminale din Rădăuți au identificat autorii a două furturi din municipiu, furturi înregistrate în ultimele două luni, care au creat un prejudiciu de peste 150 de milioane de lei vechi. Mai exact, polițiștii au probat că frații Mihai, Ilie și Nelu M., cu vârste de 13, 16 și 17 ani, din Burla, au pătruns, în noaptea de 8/9 ianuarie, în sediul unei firme din Rădăuți și au furat un laptop, câteva telefoane mobile și un computer, în valoare de peste 9000 de lei. Tot ei au „lucrat”, în noaptea de 14/15 februarie, și un magazin din municipiu, de unde au plecat cu 2000 de lei și produse alimentare de aproximativ 6000 de lei, după ce au pătruns în imobil prin dărâmarea unui perete din BCA.
Șeful Biroului Investigații Criminale Rădăuți, inspector principal Gheorghe Lemnariu, a precizat ieri după-amiază că, în urma perchezițiilor efectuate la începutul acestei săptămâni, prejudiciul a fost recuperat în proporție de 40 la sută, iar frații Ilie și Nelu M. au fost arestați preventiv pentru 15 zile, sub acuzația de furt calificat. „Voinicii” din Burla au mai fost cercetați sub acuzația de profanare de morminte, distrugere și furt, după ce anul trecut au devastat un cimitir din municipiul Rădăuți.



Recomandări

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis „Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii

Fugarul Alexandru Huțuleac, zis ”Duțu”, a anunțat că se predă în Pasul Palma. La întâlnire nu a venit nici el, nici polițiștii