Promiteam o revenire asupra cărții lui E. Radzinsky, „Stalin”, interesându-ne mai ales revelațiile privind efectele directe ale marii terori din anii 1935-1938 asupra românilor și României. Printre numele des întâlnite în paginile cărții se află acela al lui Marcel Pauker, fostul soț al „tovarășei Ana” (Hannah Robinsohn), personaj a cărui viață oferă suficient material pentru șapte seriale de succes.
S-a scris mult, la noi, despre Marcel, românul care a deținut cea mai de încredere funcție pe lângă Stalin, fiind nici mai mult nici mai puțin decât șeful gărzii personale a „tătucului popoarelor”. În atmosfera de suspiciune generală întreținută cu abilitate de Stalin însuși, a fi șeful gărzii ce-i proteja clipă de clipă viața însemna validarea maximei probe a loialității, fiind funcția cea mai temută și invidiată la Kremlin. Să mai notăm că a fost singurul ne-rus ce a deținut-o vreodată.
Documentată chiar în exces, cartea lui Radzinsky comite totuși, în cazul Pauker, inexplicabile erori de informare. În repetate rânduri, este catalogat ca „semianalfabet”, fiind așezat eronat alături de cel ce i-a urmat la șefia „Direcției generale a gărzii”, Vlasik („semianalfabetul Vlasik schimbându-l pe semianalfabetul Pauker”, pag. 643). Mai mult, i se atribuie amănunte biografice stranii: „fost frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” (?!) În fapt, Marcel Pauker era un intelectual remarcabil și provenea dintr-o veche familie de intelectuali, proprietară a Trustului de presă ce edita ziarele „Adevărul” și „Dimineața”. Marcel a studiat ingineria la Zürich și a absolvit Școala de ofițeri de artilerie, obținând gradul de sublocotenent, adică maximul la care putea aspira un evreu potrivit legislației de atunci. N-a fost un executant rudimentar de tipul Vlasik, ci a îmbrățișat cu sinceră naivitate ideile revoluției franceze și, apoi, pe acelea ale „revoluției mondiale”, spre a se implica legitim în disputele doctrinare dintre secția comunistă română și cea ucraineană (Vitalie Holostenko).
Cum părerile personale n-au avut niciodată trecere în „închisoarea popoarelor”, Pauker a fost sancționat de Comintern cu domiciliu forțat în Siberia. (De menționat că, la intrarea României în Primul Război Mondial, s-a întors de bună voie din Elveția, spre a se înrola în armata română, deși putea foarte bine să se sustragă acestei obligații: „am considerat că este incompatibil cu conștiința mea (…) să mă sustrag de pe front” – probă de patriotism autentic, deci.)
Legenda, ori, mai degrabă, bârfa cu „frizer la Teatrul de operetă din Budapesta” se datorează, poate, remarcabilului său talent actoricesc de imitator. Din păcate, și l-a utilizat nedemn, dând la Kremlin adevărate reprezentații în care reconstituia ultimele clipe ale adversarilor aflați în fața plutonului de execuție. Stalin s-a amuzat teribil revăzând implorările lui Zinoviev în interpretarea lui Pauker, deși scena în sine n-avea nimic hazliu – Dumnezeule, dimpotrivă!
Pauker era un bărbat impozant, cu barbă „á la Marx” și cu succese de invidiat în lumea sexului frumos (printre amantele sale s-a numărat și Vanda, soția odiosului Nikolski). A avut trei copii cu Ana Pauker, în tovărășia căreia a trăit pasional „comunismul autentic”. (Și aici trebuie să intervenim cu o corectură, de astă dată la adresa izvoarelor românești ce-o prezintă pe Hannah ca provenind „dintr-o familie de evrei ortodocși”; nu prea văd cum, câtă vreme bunicul ei a fost rabin la Codăești-Vaslui…)
În conformitate cu principiile de grotă ale lui Stalin („revoluționarii de peste 50 de ani trebuie trimiși la străbuni, deoarece fiecare generație revoluționară devine un obstacol în dezvoltarea ulterioară a ideilor”), Marcel Pauker este arestat în 1937, sub acuzația de… spionaj în favoarea României! Torturat, recunoaște tot ce i se pune în cârcă. De fapt, principalul mobil al trimiterii lui Pauker „la străbuni” l-a constituit practica lui Stalin de a-i lichida pe cei ce apucaseră să știe prea multe. Și cine putea fi mai informat despre viața personală a „tătucului”, dacă nu șeful gărzii lui personale? Devenise practică obișnuită ca soția (ori soțul) să susțină acuzele la adresa consortului, așa că Ana semnează declarațiile ce-l înfundă definitiv.
În 1937, Pauker este împușcat de NKVD. Un destin tragic, întemeiat pe sinceră bună credință într-o cauză ce părea demnă de susținere până la jertfă și eșuat impardonabil în preajma unui monstru sanguinar, călău al unor milioane de nevinovați. Pe Marcel Pauker l-a reabilitat Hrușciov în 1957. Operația reușit, pacientul, mort.
