Doi tineri din comuna Șerbăuți au fost trimiși, ieri, în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, fiind acuzați că au violat, în urmă cu aproape doi ani, o minoră în vârstă de 17 ani, deși victima, care atunci a fost nevoită, pentru a scăpa, să sară la etajul II al unui bloc din cartierul George Enescu, i-a iertat pe violatori.
Bogdan Zuziac (28 de ani) și Marius Hapenciuc (31 de ani), ambii din comuna Șerbăuți, au fost dați pe mâna judecătorilor, fiind acuzați de viol.
Scenariul stabilit de anchetatori
Povestea s-a petrecut, se explică în rechizitoriul procurorilor, pe 22 februarie 2008, atunci când victima, o fată din localitatea Mănăstirea Humorului, a venit la Suceava, să se întâlnească cu un prieten din copilărie. Acesta din urmă era însoțit de Zuziac și, împreună, s-au dus într-un apartament din zona „Albina”, în care inculpatul stătea cu chirie.
Aici, l-au așteptat pe cel de-al doilea inculpat, Marius Hapenciuc, planul fiind ca toți patru să meargă împreună cu mașina lui Zuziac, la Șerbăuți.
Planul inițial s-a amânat, după ce băieții, la inițiativa lui Hapenciuc, s-au hotărât să întârzie plecarea și să mai stea de vorbă la un pahar de alcool.
Văzând că tânărul care trebuia să-i ducă cu mașina a început să consume alcool, victima l-a sunat pe un verișor de-al său, solicitându-i acestuia să se întâlnească într-o stație de autobuz din apropiere și să o ducă acasă.
Când a vrut, însă, să iasă din acel apartament –au stabilit procurorii în urma anchetei – minora a observat că ușa era închisă, moment în care inculpații au început să devină agresivi.
Hapenciuc a dus-o pe minoră în balcon și i-a spus fetei că va pleca din apartament doar după ce va întreține relații sexuale cu el și amicul său, Zuziac.
Pentru că fata a refuzat, a fost lovită peste față, și, ulterior, forțată de cei doi inculpați să facă, pe rând, sex cu ei, în timp ce al treilea tânăr a rămas într-o altă cameră, susținând ulterior că i-a fost frică să intervină.
Într-un moment de neatenție a agresorilor, sub pretextul că merge să bea apă dintr-o sticlă de pe balcon, minora și-a tras pantalonii și a sărit pe geam, șchiopătând până în locul în care urma să se întâlnească cu vărul ei. Acesta din urmă o aștepta de aproape o oră și când a aflat ce s-a întâmplat, a dus-o pe adolescentă direct la poliție.
La aflarea veștii, mama victimei, externată recent de la Cardiologia Spitalului Județean, era cât pe ce să facă infarct, iar fiica ei a fost în stare de șoc o bună bucată de vreme, având chiar nevoie de consiliere psihologică.
„I-a venit urâta și iraționala idee de a sări de la balcon”
La câteva minute de la depunerea reclamației, un echipaj de poliție a fost trimis la apartamentul respectiv. Deși nu au dat de suspecți, oamenii legii au găsit în apartamentul respectiv sutienul victimei, bikinii acesteia, o bluză, o pereche de cizme, poșeta și telefonul mobil.
A doua zi, polițiștii au reușit să pună mâna și pe cei doi inculpați, care și-au petrecut noaptea în camera unui amic din căminul universității.
În fața anchetatorilor, tinerii au negat că ar avea vreo legătură cu violul.
Singurul care a declarat că a întreținut relații sexuale cu victima a fost Hapenciuc, însă –a precizat tânărul –cu consimțământul minorei.
Arestați preventiv, cei doi tineri nu au stat prea mult în spatele gratiilor (n.r. –mai puțin de o lună), fiind puși în libertate, mai ales după ce, la dosar, a fost depusă o declarație notarială prin care minora care a reclamat violul susținea că, de fapt, a fost sex de plăcere.
Povestea săritului pe balcon, se explica în aceea declarație notarială, a fost cauzată de panica de a nu fi găsită în apartamentul cu pricina de verișorul ei, care i-a spus la telefon că se află în zonă. „I-a venit urâta și iraționala idee de a sări de la balcon”, se explica negru pe alb în documentul care le-a deschis celula celor doi tineri acuzați de viol.
În privința reclamației la poliție, tot în actul respectiv, se arata că povestea violului a fost inventată de frica părinților și a polițiștilor.
La o zi după ce a semnat acea declarație notarială, minora a plecat spre Israel, la o mătușă de-a sa, care este medic acolo, urmând să fie în continuare consiliată psihologic.
Procurorii susțin că nu există dubii în privința violului
Procurorii anchetatori spun că mama și bunica victimei au fost contactate de mai multe ori în acea perioadă de tatăl unuia dintre inculpați, care este profesor la Șerbăuți, și care le-a propus să se împace.
Deși în primă fază a refuzat, adolescenta în vârstă de 17 ani a fost convinsă în cele din urmă să-i ierte pe inculpați și să consemneze acest lucru printr-un act notarial, semnat de ea și de mama acesteia.
În momentul în care mama victimei a fost chemată la poliție, pentru a fi audiată în legătură cu acel document notarial, femeia a declarat că nu l-a citit, întrucât a fost sunată chiar în acele momente de un vecin care i-a spus că a izbucnit un incendiu la locuința ei.
Femeia a declarat că nu e adevărat ce scrie în acel act notarial, întrucât ea și fiica ei au fost de acord să se împace, să-i ierte pe violatorii ei, dar nicidecum să nege violul, așa cum reiese din actul cu pricina.
Procurorii care s-au ocupat de caz au stabilit că, în urma probatoriului pe care l-au strâns pe perioada anchetei, nu există nici un dubiu asupra violului, și au decis să-i dea pe Bogdan Zuziac și Marius Hapenciuc pe mâna judecătorilor.
Magistrații Judecătoriei Suceava urmează să stabilească dacă într-adevăr cei doi sunt vinovați sau nu de acuzațiile ce li se aduc.