Instanță

Trimiși în judecată pentru trafic de minore

Un sucevean și doi botoșăneni au fost trimiși în judecată, vineri, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – biroul teritorial Botoșani – sub acuzațiile de constituire ori sprijinire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie 2012 – iunie 2013, cei trei suspecți, Florin Asăndoaie, din Câmpulung Moldovenesc și botoșănenii Lucian Ioan Listar și Florin Adi Ungureanu ar fi racolat mai multe tinere, unele dintre ele minore, care au fost plasate în rețelele de prostituție din țară sau din străinătate.
Gruparea a fost dată în vileag după ce una dintre victime, vândută succesiv, a ajuns în Italia și a reușit să fugă din bârlogul proxeneților, solicitând protecție din partea autorităților.
Așa s-a ajuns la Lucian Ioan Listar, fiul fostului șef de post de poliție din Hlipiceni, județul Botoșani, despre care procurorii DIICOT susțin că a încercat să obțină venituri prin exploatarea sexuală a unor tinere. Rolul lui era de a le racola și transporta în străinătate, prin intermediul lui Florin Adi Ungureanu. „În martie 2012, cel în cauză a recrutat o victimă majoră, care ulterior a fost vândută cu 500 de euro altor români din Italia, care au obligat-o la practicarea prostituției”, se arată în referatul procurorilor depus în momentul cererii privind arestarea preventivă.
Printre victime s-au aflat și minore
Tot Lucian Ioan Listar ar fi recrutat în scopul exploatării sexuale și două minore, una dintre ele ajungând în Olanda, unde urma să fie exploatată sexual de o altă persoană învinuită în cauză. Anchetatorii susțin că, în acest caz, activitatea infracțională nu s-a mai concretizat, întrucât o victima ar fi fugit de sub supravegherea traficantului, iar a doua, o fată de 14 ani din județul Iași, nu a mai putut fi scoasă din țară, și a fost exploatată sexual pe teritoriul județului. Ulterior, ea a fost plasată altui traficant, care a vândut-o suceveanului Silviu Ioan Asăndoaie din Câmpulung Moldovenesc, care a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu diverse persoane într-o pensiune din comuna Vama, județul Suceava.
După o anchetă care a durat aproape trei luni, pe 10 iunie, procurorii DIICOT au efectuat șapte percheziții în Botoșani și Suceava, însă Florin Adi Ungureanu nu a fost găsit la domiciliu, fiind plecat în străinătate. În schimb, Listar și Asăndoaie au fost arestați preventiv. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, primul termen urmând să se desfășoare pe 26 septembrie.
Sebastian GHEORGHIU
sgheorghiu@monitorulbt.ro

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Pedeapsă grea pentru un sucevean care a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis imaginile unei fete de 11 ani