Trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și desfășurare fără licență sau autorizație a unor activități din domeniul jocurilor de noroc



Trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și desfășurare fără licență sau autorizație a unor activități din domeniul jocurilor de noroc
Trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și desfășurare fără licență sau autorizație a unor activități din domeniul jocurilor de noroc

Doi bărbați au fost trimiși în judecată pentru evaziune fiscală și desfășurare fără licență sau autorizație a unor activități din domeniul jocurilor de noroc. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Mircea Rusu este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc și evaziune fiscală, iar Dari Vasilică Silvestru este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc și complicitate la evaziune fiscală.În comunicatul Parchetului se arată că „probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt: în perioada decembrie 2012 – 10.04.2013, Rusu Mircea, în calitate de administrator de fapt al SC R.T. SRL, împreună cu Dari Vasilică Silvestru (administrator al SC N. SRL) au desfășurat activități din domeniul jocurilor de noroc fără îndeplinirea condițiilor legale privind licența de organizator de jocuri de noroc și autorizațiile de exploatare, respectiv au organizat jocuri de noroc tradiționale, folosind 3 aparate de joc tip slot-machine, care au funcționat la sediul SC N. din sat Horodnic de Sus, jud. Suceava, deși începând cu 01.01.2013 licența de organizator de jocuri de noroc emisă pentru SC R.T. SRL a fost revocată, iar autorizațiile de exploatare emise pentru fiecare dintre cele 3 aparate au expirat la data de 31.12.2012, dată până la care aparatele aveau drept de funcționare la punctul de lucru din mun. Piatra Neamț aparținând SC R.T. SRL.De asemenea, Rusu Mircea, în calitate de administrator de fapt al SC R.T. SRL Piatra Neamț, cu sprijinul administratorului SC N. SRL (societate cu sediul în sat Horodnic de Sus, jud. Suceava), Dari Vasilică Silvestru, s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare sau fiscale prin nedeclararea sediului social secundar (punct de lucru) din sat Horodnic de Sus, jud. Suceava, locație pe care Dari Vasilică Silvestru i-a pus-o la dispoziție fără a încheia vreun contract și în care cei doi administratori au organizat jocuri de noroc tradiționale, respectiv unde au funcționat 3 aparate de joc tip slot-machine aparținând SC R.T. SRL.Din raportul de constatare întocmit de către specialiștii antifraudă detașați în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, reiese că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 49.260 de lei, formată din: 25.000 de lei – taxa anuală pentru licența de organizare; 24.000 de lei – taxa anuală pentru trei autorizații de exploatare (3 x 8.000 de lei); 260 de lei – taxa de acces rezultată din vânzarea a 52 de bilete (52 x 5 lei/bilete).Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Suceava”.Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.



Recomandări

Doi inspectori ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc Suceava au fost agresați în urmă cu doi ani și jumătate. Dosarul bate pasul pe loc și acum

Doi farmaciști, soț și soție, trimiși în judecată după ce au folosit datele unui client pe un site de jocuri de noroc