Dispunere

Trimise în judecată pentru un furt de peste 2 miliarde de lei



– P.B., din Botoșani, și G.P., din Suceava, ambele în vârstă de 17 ani, sunt acuzate de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în vara acestui an spărgând apartamentul unui bazarist din cartierul Burdujeni
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus ieri trimiterea în judecată a celor două minore care, la mijlocul lunii iulie a.c., au spart un apartament din municipiul Suceava, de unde au sustras bunuri în valoare de 2,3 miliarde de lei vechi. Cele două minore, P.B., din Botoșani, și G.P., din Suceava, ambele în vârstă de 17 ani, vor fi judecate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, riscând, deoarece sunt minore, o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani. În dimineața zilei de 15 iulie, cele două adolescente au intrat prin efracție în apartamentul lui Pavel G., în vârstă de 46 de ani, în cartierul Burdujeni. Fetele au forțat cu o șurubelniță ușa de la intrarea în apartament și au luat tot ce le-a căzut la mână. Cotrobăind prin sertare și printre haine, fetele au dat peste nu mai puțin de 1,9 miliarde de lei vechi și 9.540 de euro. Pe lângă bani, tinerele au plecat și cu aparatura electronică din casa bărbatului, valoarea prejudiciului total fiind de 2,3 miliarde de lei vechi. Trebuie spus că cele două minore îl cunoșteau pe proprietar, știau că acesta are mai multe chioșcuri în Bazarul Sucevei și ține sume importante de bani în casă. De asemenea, minorele cunoșteau că la acea oră bărbatul nu era acasă. Informațiile erau cunoscute de acestea după ce, cu numai o săptămână înainte de furt, au intrat în casa bazaristului, la invitația acestuia, ocazie cu care bărbatul s-a lăudat că deține sume importante de bani.



Recomandări

18 autori de tâlhărie, furt, violențe, tentativă de viol sau infracțiuni rutiere, reținuți în arest în ultimele zile

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Individ deosebit de periculos, trimis în judecată: a sechestrat trei fete, le-a bătut și le-a amenințat că le aruncă pe geam

Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv
Bărbatul în vârstă de 42 de ani a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv