Condamnat definitiv

Trimis la pușcărie după ce a lipsit de libertate trei fete cu care a vrut să facă sex

Trimis la pușcărie după ce a lipsit de libertate trei fete cu care a vrut să facă sex
Trimis la pușcărie după ce a lipsit de libertate trei fete cu care a vrut să facă sex

Un bărbat din Vatra Dornei a fost condamnat definitiv pentru lipsirea de libertate a trei fete, din care două minore, în încercarea de a obține o partidă de sex.
Cristian Flutur a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pedeapsa dată de Judecătoria Vatra Dornei rămânând definitivă la Curtea de Apel Suceava, care a consfințit verdictul final în ședința de judecată de joi, 28 martie.
Faptele au fost comise în martie 2020, fiind relatate în exclusivitate la vremea respectivă de Monitorul de Suceava.
Din cercetările polițiștilor judiciariști de la Vatra Dornei a rezultat că în dimineața zilei de 25 martie 2020, inculpatul a lovit în mod repetat, cu pumnii și picioarele, trei fete, din care două minore, ele suferind leziuni care au necesitat între 2 și 7 zile de îngrijiri medicale. Faptele s-au petrecut în locuința fetei majore, unde s-a dat o petrecere, la care au participat mai mulți tineri. Supărat că una dintre fete nu i-a răspuns la avansuri, individul a devenit extrem de violent. Le-a lovit pe cele trei, după care le-a sechestrat pe minore.
Aspectele descrise în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei sunt elocvente: ”Inculpatul le-a și lipsit de libertate în mod ilegal pe persoanele vătămate minore în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului persoanei vătămate majore situat în municipiul Vatra Dornei, unde prin constrângere fizică le-a îngrădit acestora libertatea de a se deplasa timp de aproximativ 15-20 de minute, prin faptul că nu le-a permis să părăsească incinta locuinței și le-a terorizat amenințându-le că le aruncă pe geamul camerei, sens în care pentru a fi credibil a și aruncat o pernă pe fereastra pe care a deschis-o în acest sens. A recurs la gesturi vulgare expunându-și organele genitale cu intenția de a-și face nevoile fiziologice, coroborat cu faptul că pe una din minore a surprins-o că voia să fugă din apartament și a târât-o înapoi în cameră, nu i-a permis să sesizeze poliția și a lovit-o atât pe ea, cât și pe cealaltă minoră care intenționa, la rândul ei, să plece din locuință”.
Inculpatul a fost trimis în judecată atât pentru lipsire de libertate, cât și pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe. Pe parcursul anchetei, fetele și-au retras plângerile cu privire la lovire, astfel că au rămas doar faptele de lipsire de libertate pentru care inculpatul a fost judecat și condamnat.
În trecut, Cristian Flutur, pe când avea un alt nume, Cristian Moldovan, a fost condamnat pentru tâlhărie și viol în Italia. Acesta ar fi ispășit cel puțin 7 ani de detenție în Italia.

Recomandări

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

Un tâlhar care încerca ușile cu chei potrivite și a mușcat o femeie cu care a dat nas în nas, trimis într-un final la pușcărie

Judecătorii au stabilit definitiv că cei patru autori ai agresiunii în stradă de la Burdujeni pot fi cercetați în libertate, sub control judiciar