Rechizitoriu

Trimis în judecată pentru tentativă la omor deosebit de grav în discotecă



Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat ieri trimiterea în judecată a unui tânăr din comuna Șcheia, sub acuzația de tentativă la omor deosebit de grav, faptă petrecută într-o discotecă.
Inculpatul, Iulian Duceac (28 de ani) va ajunge în boxa acuzaților Tribunalului Suceava direct din arestul poliției, unde a fost încarcerat în urmă cu aproximativ două luni.
Fapta s-a petrecut pe data de 3 iunie a.c., într-o discotecă din comuna Moara, când Duceac ar fi înjunghiat doi tineri, în local aflându-se zeci de persoane.
Potrivit rechizitoriului, Iulian Duceac a mers în acea noapte la discoteca din Liteni – Moara, împreună cu un amic de-al său, Radu Simeria. Acesta din urmă, susțin martorii, ar fi provocat întreg scandalul, lovindu-l cu pumnul pe unul dintre tinerii aflați în discotecă, acesta din urmă ripostând și lovindu-l și el pe Simeria.
În acel moment, a intervenit Iulian Duceac, care, se arată în actul de sesizare a instanței, a scos un cuțit și l-a înjunghiat în zona toracelui pe tânărul care i-a lovit amicul. În apărarea victimei, a intervenit un alt tânăr, însă și acesta a fost lovit cu cuțitul în zona abdomenului de Iulian Duceac. Agenții de pază ai discotecii au declarat că se aflau în fața localului și imediat după ce-au auzit că e scandal au intervenit și l-au observat pe Iulian Duceac în spatele barului, având un cuțit în mâini și amenințându-i cu moartea pe cei prezenți.
Inculpatul, au povestit martorii, a distrus mai multe sticle cu băutură și a răsturnat casa de marcat. Agenții de pază ai localului au reușit să-i ia cuțitul din mână și să-l scoată afară din discotecă.
Una dintre victime a fost la un pas de moarte, medicii Spitalului Județean Suceava stabilind că viața i-a fost pusă în pericol.
Pentru că Duceac a mai fost condamnat anterior la închisoare, tot pentru tentativă de omor calificat, agresiunea din discoteca de la Moara a fost încadrată la tentativă de omor deosebit de grav.
Tot pentru scandalul din discoteca de la Moara, Iulian Duceac a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și port fără drept al cuțitului.
Amicul lui Duceac, Radu Simeria, cel care ar fi început scandalul, a scăpat doar cu o sancțiune administrativă de 400 de lei.