Un bărbat din comuna Șcheia a fost trimis în judecată de procurorii criminaliști, fiind acuzat că și-a omorât propriul tată, terifianta faptă având loc la sfârșitul lunii trecute. Cristian Bergheaua, în vârstă de 36 de ani, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, după ce, susțin anchetatorii, în noaptea de 30/31 august, și-a lovit tatăl cu o furcă în cap, agresiunea petrecându-se în curtea acestuia din urmă. Victima, Vasile Bergheaua, în vârstă de 71 de ani, a fost găsită într-o baltă de sânge de ceilalți copii ai săi, care locuiesc în apropiere. Bătrânul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, de aici fiind transferat, din cauza leziunilor grave suferite de septuagenar, la Clinica de Neurochirurgie din Iași. După câteva zile de agonie bătrânul a decedat.
Fiul criminal a fost reținut imediat de polițiștii de la Investigații Criminale și dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. După mai multe ore de audieri, tânărul și-a recunoscut fapta, punând totul pe seama consumului exagerat de alcool și a conflictelor mai vechi pe care le avea cu tatăl său. Prezentat instanței de judecată, Vasile Bergheaua a fost arestat preventiv, fiind încarcerat în arestul Poliției. Dacă va fi găsit vinovat de judecători, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, precum și interzicerea unor drepturi.





