Sex cu forța

Trimis în judecată, după ce a violat o minoră în curtea școlii

Ionuț Bumbac, susțin anchetatorii, și-a recunoscut fapta
Ionuț Bumbac, susțin anchetatorii, și-a recunoscut fapta

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Probota, a fost trimis, ieri, în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că a violat o minoră, în curtea școlii generale din localitate.
Fapta s-a petrecut, susțin anchetatorii, pe data de 8 noiembrie a.c..
Camelia B., în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a IX-a, aflată în plasament la un centru de tip familial din municipiul Suceava, a mers în acea zi în vizită la bunica sa din Probota.
Spre seară, adolescenta s-a dus să-și viziteze și o prietenă care lucrează la un bar din localitate.
În bar, la un moment dat, și-a făcut apariția și inculpatul, Ionuț Bumbac, poreclit „Șobo”, care, fiind în stare avansată de ebrietate, i-a propus tinerei să facă sex cu el.
Refuzul fetei l-a enervat pe Bumbac, care a început să o amenințe că o să o oblige să întrețină raporturi sexuale cu prietenii săi și chiar l-a întrebat pe unul dintre aceștia dacă nu e dispus la o partidă cu „prietena” sa.
Minora a încercat să părăsească de mai multe ori localul, însă, de fiecare dată, Bumbac ieșea după ea și o aducea înapoi.
La un moment dat, adolescenta a sunat la 112 și a reclamat faptul că este amenințată, însă a plecat din local, până să ajungă poliția la fața locului.
Ionuț Bumbac a urmărit-o, a luat-o pe sus și a dus-o cu forța în curtea școlii generale, care se afla în apropiere.
Aici, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori, a lovit-o peste față și a obligat-o să întrețină relații sexuale orale și normale.
Între timp, echipajul de poliție care a fost trimis la sesizarea adolescentei a început să o caute, ajungând și la școala din apropiere.
În momentul în care a observat girofarul mașinii de poliție, Bumbac a fugit, abandonându-și victima.
Câteva ore mai târziu, tânărul avea să fie prins și adus în fața anchetatorilor, recunoscându-și fapta.
Victima nu a putut fi audiată după începerea urmării penale, fiind fugită din centrul de plasament în care era internată.

Recomandări

Creativitate și generozitate, la Târgul de Crăciun al Școlii nr. 1. Elevii au strâns peste 30.000 de lei pentru o colegă bolnavă

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a