Pe gazonul artificial din Kazahstan, naționala n-a reușit decât un egal fără goluri, în preliminariile pentru Campionatul Mondial.
Conform digisport.ro, la fel ca în Armenia, Bogdan Stancu a fost aproape de deschiderea scorului, faza la care căpitanul Dragoș Grigore a încasat un cot în figură. Deși a primit îngrijiri, fostul dinamovist a fost schimbat cu Moți, după un sfert de oră.
Tot atunci, Toșca a pus în pericol poarta lui Tătărușanu, dar portarul Fiorentinei a reparat gafa. Răzvan Marin a fost și el aproape de un nou gol, iar apoi mingea trimisă de Hoban l-a lovit pe Adi Popa în loc să intre în poartă.
Chiar înainte de pauză, tricolorii au cerut penalty la o intrare asupra lui Chipciu. Contactul a fost atât de dur încât mijlocașul lui Anderlecht n-a mai putut continua și a fost schimbat cu Enache.
În repriza a doua, Adi Popa a mai fost periculos pentru poarta gazdelor. Pe final, Enache n-a ajuns la minge după incursiunea lui Bogdan Stancu și Kazahstan – România s-a terminat 0-0.
Cu cinci puncte în trei etape, tricolorii mai au un meci în preliminarii anul acesta, cu Polonia, pe 11 noiembrie.
Sursa: digisport.ro
Preliminariile pentru Campionatul Mondial
Tricolorii au obținut un punct după un joc modest, plin cu durități din partea gazdelor
