Fotbal Club Cetatea

Trial pe Areni pentru fotbaliștii de la Liga a IV-a

Oficialii de la Cetatea au invitat mai mulți fotbaliști din Liga a IV-a să participe la o acțiune de selecție pe stadionul Areni, care va avea loc mâine, cu începere de la ora 16.30.
„M-am consultat cu antrenorii și observatorii jocurilor de la Liga a IV-a și am identificat o serie de jucători tineri, până în 21 de ani, care s-au remarcat constant în această ediție de campionat. Sper ca toți cei pe care i-am chemat să onoreze invitația noastră, pentru a avea ce să vedem mâine pe Areni”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Ioan Radu.
Printre jucătorii nominalizați să ia parte la trialul de pe Areni sunt Iuga (Dorna Vatra Dornei), Plecanciuc și Roxandari (Foresta Moldovița), Țugui (Bradul Putna), Vicu, Dobranschi, Chirivici (Unirea Boroaia) sau Crețu (CN Nicu Gane Fălticeni).

Recomandări

Cel mai bun marcator al Ligii a IV-a nu putea proveni decât de la echipa cu media de 4,6 goluri înscrise per meci