Măsuri

Triajul pacienților la Spitalul de Urgență se mută de astăzi în container

Au început lucrările pentru extinderea UPU

Triajul pacienților care se prezintă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava se va realiza, de astăzi, într-un container special amenajat în curtea spitalului, la intrarea din aripa noua (în fața secției de balneo-fizioterapie). Containerul a fost închiriat pentru șase luni, de firma care a câștigat licitația pentru modernizarea UPU, General Construct Suceava, de la firma Containex din Iași. Ieri dimineață, o echipă de la Containex lucra la ultimele amenajări pentru ca acest spațiu să devină funcțional și adecvat destinației. Reprezentantul firmei, Mihai Constantin, ne-a declarat că este vorba despre un container compartimentat, de 12 metri pătrați, izolat termic și care dispune de facilitățile necesare activității de triaj pacienți, inclusiv de încălzire. Principala problemă cu care s-ar putea confrunta atât pacienții, cât și personalul de la UPU ar fi aceea a aglomerației, având în vedere că sunt zile în care numărul de prezentări depășește 350 de persoane. Situația ar putea fi ameliorată pe durata celor șase luni, cât vor dura lucrările de extindere și modernizare a Unității de Primire a Urgențelor, dacă ar crește adresabilitatea către medicii de familie, iar la UPU să meargă, măcar în acest interval, doar pacienții care constituie cu adevărat urgențe.
Două luni de lucru pierdute
Șantierul pentru UPU a fost deschis deja de General Construct, ale cărei echipe și utilaje sunt la muncă, dar două luni au fost pierdute din cauza contestațiilor făcute de firma Victor Construct după licitație.
Reamintim că licitația pentru extinderea și modernizarea UPU a fost câștigată de General Construct încă de la mijlocul lunii iulie, cu prețul de 8.130.086 de lei, fără TVA, preț în care sunt incluse atât aparatura, cât și echipamentele medicale prevăzute în proiect.
Termenul maxim în care poate fi finalizată investiția este de șase luni din momentul semnării contractului.
Proiectul de modernizare a UPU înseamnă extinderea acestei secții a spitalului de la 780 de metri pătrați, cât are acum, la aproape 1.900 de metri pătrați. Spațiile pentru consultații și aparținători vor fi mai mari, va exista flux separat pentru ambulanțe, cu bandă de circulație pe un sens, și un spațiu protejat pentru transferul pacienților. Urgențele pediatrice vor avea un spațiu extins, cu triaj vizibil și ușor accesibil din toate punctele UPU. De asemenea, sunt prevăzute cabinete și birouri pentru personalul medical. Din valoarea totală a proiectului, aproximativ 4,5 milioane de lei sunt destinați dotării cu aparatură și echipamente medicale performante – computer tomograf, electrocardiograf, echipament de intubație, defibrilator manual, eco Doppler color cu trei sonde, monitoare EKG etc.
La finanțarea lucrărilor contribuie atât Consiliul Județean Suceava, cât și Primăria Suceava, dar deocamdată de la bugetul local nu a fost virat nici un leu.

Muncitorii dau zor să încheie lucrările la container în timp util

Recomandări

Șoldan anunță o creștere a numărului de pasageri pe Aeroportul Suceava, precum și investiții majore pentru dezvoltarea acestuia

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași