Tu ești în beția păcatului. Umbli pe trei cărări în fiecare zi. Dumnezeu nu vrea să-ți ia libertatea. Te iubește prea mult. Îți dă o cafea. E bună. O sorbi cu nesațși te trezește. Mulțumești, dacă ai fost învățat să o faci, și mergi la crâșmă și te îmbeți iar, mai crâncen decât înainte de cafea.
Dumnezeu te iubește. Îți mai dă o cafea. Excelentă. Te trezește. Dacă ești binecrescut, mulțumești. Mergi la crâșmă și te îmbeți iar, de abia mai poți sta pe picioare. Dumnezeu te iubește și îți arată răbdare. O răbdare uriașă. Îți mai dă o cafea. Și alta, și alta. De la o vreme vede că nu te mai întorci din beție, orice ar face. Nu are încotro, nu îi lași de ales: îți aruncă în cap o găleată cu apă cu ghețăraie. Te trezești instantaneu. E frig. Un frig îngrozitor. Ești un bețivan al păcatului într-un șanțal vieții.
Pentru prima dată vezi lumea clar, cu ochi treji, îți vezi nimicnicia și vezi Infinitatea Domnului. Pentru prima dată înțelegi limpede: nu aveai cum să ajungi la răspunsuri, pentru că nu știai să pui întrebări. În fapt, nu cunoșteai ÎNTREBAREA. Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit? Și de aici poate începe totul.
(Marius IANUȘ)
