„Trezindu-se Noe din amețeala de vin și aflând ce i-a făcut feciorul său cel mai tânăr…” (Facerea 9, 24)

Versetul de mai sus ne expune momentul când Noe află de batjocura la care a fost supus de fiul său, numit aici „cel mai tânăr”. Trebuie precizat că Ham nu este mezinul familiei lui Noe, ci este al doilea, mai în vârstă decât Iafet, deci, la prima vedere, ar fi o neconcordanță a textului biblic. Însă ideea care se desprinde din aprecierea făcută prin „cel mai tânăr” este aceea de „necopt”, așa cum traduce Septuaginta expresia de față. De aici rezultă părerea tuturor că autorul biblic a vrut să sublinieze lipsa de maturitate sau înțelepciune și nerușinarea de care a dat dovadă Ham, mai degrabă decât ideea de vârstă, comparabilă cu a fraților săi. Sfântul Vasile cel Mare îl numește pe Ham drept om „fără minte” din cauza gestului nechibzuit pe care l-a făcut. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acest verset pornind chiar de la primul cuvânt al său, „trezindu-se”, afirmând că „Scriptura vrea să spună prin aceste cuvinte ceea ce obișnuim noi să spunem despre un îndrăcit care își vine în sine, când scapă de tirania demonului”. Desigur, Sfântul Părinte nu spune aceasta pentru a-l învinovăți pe dreptul Noe, cum, de altfel, chiar el declară că „multe sunt pricinile care îi dau iertare”, printre acestea fiind aceea că nu s-a mai îmbătat ulterior, deci beția nu era o slăbiciune a lui, ci o neștiință, mai ales că existau și toate premisele ca Noe să nu cunoască atunci efectele vinului, însă condamnă vehement starea de beție care cotropește cugetul și simțirea omului, transformându-l într-un rob al ei. „Gândește-mi-te, acum, la cei care se îmbată în fiecare zi, care aproape că mor în fiecare zi. Chiar când se trezesc din beție, nici atunci nu fug de prăpădul ce-l aduce peste ei beția, ci se îmbată mai departe ca și cum ar face cine știe ce faptă de curaj”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. (Lucian APOPEI)