Tresvia – curăția inimii

Trezvia e propriu zis curăția inimii, care, din pricina măreției și a frumuseții ei, sau mai bine zis din neatenția și negrija noastră, e azi atât de rară printre monahi. Pe aceasta o fericește Hristos, zicând: ”Fericiți cei curați cu inima căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Așa fiind, ea se cumpără foarte scump. Trezvia dăinuind mult în om, se face călăuză a vieții drepte și plăcute ale lui Dumnezeu. Iar urcușul în aceasta ne deprinde cu contemplația și cu felul cum trebuie să punem în mișcare, în chip cuvenit, cele trei părți ale sufletului și să ne păzim fără greșeală simțurile. Ea sporește în fiecare zi cele patru virtuți generale, în cel ce împărtășește de ea.
Trezvia e fixarea stăruitoare a gândului și așezarea lui în poarta inimii, ca să privească gândurile hoțești care vin să asculte ce zic și ce fac ucigașele și care este chipul făurit și înălțat de diavoli, care încearcă să amăgească mintea prin năluciri. Însușindu-se aceste osteneli, ele ne învață, cu multă știință, iscusința războiului minții.
Așadar, un fel (mod) al trezviei e să-ți supraveghezi des fantezia, adică atacul ca, neavând fantezia la dispoziție, Satana să nu poată făuri gânduri mincinoase, pentru a le înfățișa minții spre amăgire mincinoasă.
Altul constă în a avea pururi inima tăcând adânc și liniștită de orice gând; și să ne rugăm.
Altul să chemăm cu smerenie neîncetat pe Domnul Iisus Hristos în ajutor.
Alt mod stă în a avea în suflet neîncetat amintirea morții.
– Cel ce se luptă înlăuntru trebuie să aibă în aceeași clipă aceste patru: smerenie, atenție deplină, împotrivire și rugăciune
Smerenie – fiindcă lupta lui este față de dracii cei mândri, protivnici smereniei; și ca să aibă în mâna inimii ajutorul lui Hristos, pentru că Hristos urăște pe cei mândri. Atenție – ca să-și facă inima pururi fără de nici un gând, chiar bun dacă ar părea. Împotrivire – pentru că atunci când ar cunoaște cu agerime pe cel ce vine, îndată să se opună cu mânie celui viclean. ”Și voi răspunde, zice, celor ce mă ocărăsc: oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu?”
Rugăciune – ca îndată după împotrivire să strige către Hristos într-un suspin negrăit; și atunci cel ce luptă va vedea pe vrăjmaș risipindu-se prin numele sfânt și închinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vânt, sau ca fumul ce se mistuie, împreună cu nălucirile lui.
Precum cel ce ține în mână o oglindă, dacă stă în mijlocul multora și privește în ea își vede fața așa cum este, dar vede și pe a altora, care se apleacă spre aceeași oglindă, tot astfel cel ce se apleacă spre inima sa își vede starea sa în ea, dar vede și fețele negre ale Arapilor spirituali.
Dar mintea nu poate să biruiască numai prin sine. Să nu cumva să îndrăznească aceasta. Căci fiind vicleni, se prefac că sunt biruiți, dar pe de altă parte o fac să cadă prin slava deșartă. Prin chemarea lui Iisus însă, ei nu rabdă să stea și să te înșele nici măcar o clipa.
Vezi să nu-ți faci păreri înalte despre tine, ca Israel cel de odinioară, și să te predai și tu vrăjmașilor spirituali. Căci acela, fiind izbăvit de Egipteni prin Dumnezeul tuturor, și-a născocit sieși ca ajutor idol turnat.
Iar prin idol turnat să înțelegi mintea noastră slabă, care, câtă vreme cheamă pe Iisus Hristos împotriva duhurilor răutății, le izgonește ușor și cu știința măiastră pune pe fuga puterile nevăzute și războinice ale vrăjmașului. Dar când îndrăznește nesăbuită să se reazeme cu totul pe sine, se rostogolește ca pasărea zisă Oxypteros (repede zburătoare). ”Spre Dumnezeu, zice, a nădăjduit inima mea și am fost ajutat; și a înflorit iarăși trupul meu”. Sau: ”Cine, afară de Domnul, mă va ridica pe mine și va sta împreună cu mine împotriva nenumăratelor gânduri uneltite cu viclenie?” Iar cel ce se nădăjduiește în sine și nu în Dumnezeu va cădea cădere jalnică.
Chipul și rânduiala liniștii inimii acesta este: Dacă vrei să lupți, să-ți fie mică gânganie a păianjenului pururi pildă. Iar de nu, încă nu te-ai liniștit cum trebuie cu mintea. Acela vânează muște mici. Iar tu, dacă faci așa și vrei să-ți câștigi liniștea sufletului cu osteneală, nu înceta să ucizi pururi ”pruncii babilonești”. Căci pentru aceasta ucidere vei fi fericit de Duhul Sfânt, prin David.
Dacă petreci pururi în inima ta cu cuget smerit, cu pomenirea morții, cu învinuirea de sine, cu împotrivire și cu chemarea lui Iisus Hristos și umbli cu luare aminte în fiecare zi cu aceste arme, pe calea strâmtă, dar aducătoare de bucurie și de desfătare a minții, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplații) ale Sfinților și ți se vor lumina taine adânci de către Hristos, ”în care sunt ascunse comorile înțelepciunii și ale cunoștinței” și ”în care locuiește toata plinătatea Dumnezeirii trupește”. Căci vei simți lângă Iisus că Duhul Sfânt saltă în sufletul tău. Pentru că de la El se luminează mintea omului să privească cu fața descoperită. ”Căci nimeni nu numește pe Iisus Domn, fără numai în Duhul Sfânt”, care adeverește în chip tainic pe Cel căutat.
Dar iubitorii de învățătură trebuie să mai știe și de aceea că pizmașii draci adeseori ascund și retrag de la noi războiul, pizmuindu-ne vrăjmașii pentru folosul, cunoștința și urcușul spre Dumnezeu ce le-am avea din război și pentru că, nepurtând noi de grijă, să ne răpească fără de veste mintea și să ne facă iarăși neatenți cu cugetul. Căci scopul necontenit și lupta lor este să nu ne lase să fim cu luare aminte la inima noastră, cunoscând bogăția adunată în suflet din atenția de fiecare zi. Dar noi să ne ridicăm atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos spre vederi (contemplații) duhovnicești și războiul iarăși vine în minte; dar toate să le facem numai cu sfatul, ca să zic așa, al Domnului însuși, și cu smerenie. (Isihie Sinaitul)