Treptele rugăciunii (I)

Rugăciunea este urcare și aceasta urcare se face pe 7 trepte, până se ajunge la cer. Auzim pe Sfântul Apostol Pavel zicând: “Aduceți Domnului roada buzelor voastre”, “Rugați-vă neîncetat !”, “Faceți cereri, mulțumiri”, iar Psalmistul striga: “Doamne, auzi rugăciunea mea, să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta !”, “Bine voi cuvânta pe Domnul, pururea lauda Lui în gura mea”. Omul trebuie să ia aminte că de are numai rugăciunea buzelor, încă nu se roagă. Să nu se încreadă cineva în cantitatea rugăciunii, am făcut o căruță de Psaltiri, de Paraclise, căci rugăciunea cantitativă îl hrănește numai pe fariseul nostru cel dinlăuntru. Iată cele 7 trepte ale rugăciunii:
1. RUGĂCIUNEA LIMBII a gurii, a glasului, aceasta este treapta cea dintâi. Aceasta este folositoare întru puțin, dacă va merge în sus spre cer, urcând și celelalte trepte. Rugându-te mult te obișnuiești cu rugăciunea și începe să-ți placă această rugăciune, simți dulceața ei. Acesta este treapta cea mai de jos, dar fără de aceasta nu se poate urca pe a doua.
2. RUGĂCIUNEA MINȚII aceasta o numesc Sfinții Părinți, rugăciune cu un picior, sau zbor cu o aripă, pasăre cu o aripă. Când eu zic: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul !” zic cu limba, dar înțeleg și cu mintea, deja aceasta rugăciune a trecut în faza a doua. Mintea mea se gândește la cele ce zice gura. Aceasta este o treaptă superioară celei dintâi, căci zice Apostolul Pavel: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea” ( I Corinteni 14, 15 ). “Dar, în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț pe alții decât zece mii de cuvinte în limbi”( I Corinteni 14, 19). Deci, Sfântul Pavel insistă pentru rugăciunea cu mintea, mintea când se roagă trebuie să fie la Dumnezeu, căci multe valuri o tulbură prin draci, atunci când se roagă.
3. RUGĂCIUNEA INIMII În rugăciune, când se unește mintea cu inima, atunci întâlnești câteva piedici. Mintea este centrul ființei umane. Un călugăr i-a zis unui duhovnic, cum că el a învățat rugăciunea cu mintea, dar în inima nu are pace, călugărul a zis, adică duhovnicul către ucenic: “Dă-te jos din cap, că acolo este iarmaroc (Tîrg). Vrei să ai pace câtă vreme ești cu rugăciunea minții? Câtă vreme ești cu rugăciunea minții ești într-un târg de gânduri, mintea aleargă când la Dumnezeu, cînd la materie, dar dă-te jos acolo în inimă”. Spune Sfântul Simeon Noul Teolog că, în nimic nu poți ascunde mintea afară numai de inimă acolo este cămara ei lăsată de Mântuitorul. Când auzi pe Mântuitorul în Evanghelie: “Când te rogi, intră în cămara ta, încuie ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns îți va răsplăti ție la arătare”. Cămara minții este inima. Când vrei să intri în cămara inimii, cu mintea, zice Sfântul Ioan Scărarul, ai de INCUIAT TREI UȘI ȘI 2 VĂMI AI PÎNĂ ACOLO. Cele două vămi sunt IMAGINAȚIA și INCHIPUIREA. Haide să stau la rugăciune într-o poziție, căci Dumnezeu nu caută la poziție, poți să stai și culcat. Sfântul Grigorie Sinaitul zice: ”De ești bolnav și bătrân, culcă-te și roagă-te, sau pe scaun, cum poți, căci Dumnezeu știe neputința ta”.
Dumnezeu caută numai poziția minții și a inimii Când ești sănătos stai cum se cuvine, iar bolnav, cum poți. Stau la rugăciune și vreau să-mi concentrez atenția spre inimă. Prima vamă unde se întâlnesc dracii cu mintea mea este IMAGINAȚIA, închipuirea sau fantezia. Ori ți-ai închipuit un lucru bun, ori un lucru rău, toate imaginațiile n-au ce căuta în timpul rugăciunii. Legea cea mai scurtă a rugăciunii acesteia este, să nu-ți închipui nimic în vremea rugăciunii. Pentru ce ? PENTRU CĂ MINTEA LUI HRISTOS N-A AVUT IMAGINAȚIE, toți sfinții o spun aceasta. Când vine Hristos, Noul Adam, să-l restaureze pe cel vechi vine exact cum a fost Adam mai înainte de cădere. Adam înainte de cădere n-a avut imaginație, după dumnezeiescul Maxim, care zice: “Ia seama că atunci când Adam a căzut în imaginație, a căzut în închipuire”. Dumnezeu i-a spus sa nu mănânce de acolo, iar diavolul i-a zis, când vei mânca din pom ți se vor deschide ochii și vei cunoaște, vei fi ca Dumnezeu și mâncând a căzut tot neamul omenesc. Prin ce? Prin IMAGINAȚIE. Cine a căzut mai întâi prin imaginație? Tocmai diavolul, căci la Isaia 14, 14 citim: “Tu ai zis în gândul tău: Deasupra norilor mă voi sui, mă voi sui peste munții cei de miazănoapte, care sunt în ceruri, care sunt deasupra tuturor stelelor cerului, voi pune scaunul meu și voi fi asemenea celui Preaînalt”. Iată închipuirea diavolului. Și tot Isaia îi zice: “Cum ai căzut din cer tu stea de dimineață, te-ai făcut locaș a toată urâciunea și a tot duhul necurat!”. Omul era centrul tuturor zidirilor, înger amestecat cu om, dar și pe el l-a aruncat în închipuire diavolul. Omul era un Dumnezeu după dar. Noul Adam, Hristos, când vine, nu vine în minte cu imaginație, căci aceasta a fost patimă la Adam, care a intrat în sufletul lui. Dumnezeu nu l-a făcut pe om cu imaginație, ci era ca și pruncii cei nevinovați. Adam a intrat în fire prin închipuire, de a fi întocmai cu Dumnezeu, și când și-a închipuit aceasta a și căzut.
(www.calauzaortodoxa.ro)