De Ziua Bucovinei

Treptele Primăriei Suceava vor fi reparate până la dezvelirea bustului primarului Franz Cavaler des Loges



Treptele Primăriei Suceava vor fi reparate până la Ziua Bucovinei
Treptele Primăriei Suceava vor fi reparate până la Ziua Bucovinei

Bustul celui mai longeviv primar al Sucevei, Franz Cavaler des Loges, care a pornit procesul de modernizare a orașului, va fi dezvelit în fața sediului primăriei, de Ziua Bucovinei, adică pe 28 noiembrie.
Primarul Ion Lungu, care a făcut acest anunț, a adăugat că până atunci își propune să repare și treptele de la intrarea în primărie, care nu au putut fi prinse în proiectul de modernizare și reabilitare termică a sediului, din fonduri europene, încât trebuie făcută o licitație separată.
„S-a făcut o evaluare. Costă undeva la 280.000 de lei. Este în curs de realizare licitația și îmi propun ca până la data la care vom dezveli bustul lui Franz Cavaler des Loges, respectiv 28 noiembrie, să fie reabilitate aceste trepte”, a declarat Ion Lungu.
Deși nu s-a luat încă o decizie, el a menționat că scările vor fi făcute cu marmură ori cu granit antiderapant.
Referitor la bustul lui Franz Cavaler des Loges, edilul a precizat că licitația de realizare a fost adjudecată contra sumei de 100.000 de lei, de către sculptorul Virgil Scripcaru, care a realizat și bustul lui Iancu Flondor.



Recomandări

Ion Lungu, bilanțul a doi ani de mandat la Primăria Suceava – proiecte de 200 de milioane de euro, dintre care 25 finalizate

Ion Lungu, bilanțul a doi ani de mandat la Primăria Suceava – proiecte de 200 de milioane de euro, dintre care 25 finalizate

Începe restaurarea Palatului Administrativ din Suceava și construcția a trei bazine de înot la Vatra Dornei

În prezența premierului României, Nicolae Ciucă, a fost semnat, miercuri, la Suceava contractul pentru restaurarea Palatului Administrativ din Suceava
În prezența premierului României, Nicolae Ciucă, a fost semnat, miercuri, la Suceava contractul pentru restaurarea Palatului Administrativ din Suceava