Trenurile private vor fi în număr tot mai mare prin Suceava



Trenurile private vor fi în număr tot mai mare prin Suceava
Trenurile private vor fi în număr tot mai mare prin Suceava

Trenurile private, deja introduse în număr semnificativ pe ruta Suceava – Iași, operatorul Regio Călători având până la cinci perechi pe zi, vor fi și mai multe de la Noul Mers al trenurilor, care va intra în vigoare din data de 14 decembrie 2025.

O analiză realizată de publicația specializată Club Feroviar a ajuns la concluzia că la noul mers al trenurilor s-a adăugat o puzderie de trenuri noi, operate de companii private.

Ce ne interesează pe noi sunt trenurile care au legătură cu Suceava, iar veștile sunt bune.

Astfel, în noul program de circulație, care va intra în vigoare la data de 14 decembrie, figurează o pereche de trenuri pe relația Suceava-Constanța și retur. Durata călătoriei din Bucovina la malul mării va fi de 6 ore și 54 de minute, iar la întoarcere, de 6 ore și 53 de minute. Trenul va fi operat tot de Regio Călători.

O altă noutate este perechea de trenuri IR pe relația Suceava-Galați și retur. În acest caz, călătoria va dura aproximativ 4 ore și 40 de minute la dus. Este prima dată când va exista un tren pe această rută. Și acest tren va fi operat tot de Regio Călători, cea mai mare firmă privată de transport călători, cu sediul în Brașov.

Este o firmă serioasă, cu multe trenuri prin țară, care operează cu garnituri la mâna a doua, cumpărate din străinătate.

Un alt operator care apare în noul mers este Ferotrafic TFI, care îi aparține lui Dumitru Anchidin, fost director la CFR Marfă, Regionala Iași.

Acesta are prinse în noul mers trenuri cu rang de InterCity pe rutele Suceava – București, Iași – București, dar și Suceava – Mangalia, pe perioada sezonului cald.

Noile trenuri private vor circula pe timp de zi și vor avea timpi de parcurs sub 6 ore, chiar 5 ore și 20 de minute pe relația București Nord – Suceava.
Avantajele operatorului privat sunt că trenurile vor avea timpii de parcurs mai strânși, nu vor sta prin gări pentru a prelua alte grupe de vagoane, ca la CFR Călători (Botoșani, Neamț etc.), și vor avea opriri doar la Pașcani, Bacău, Focșani și Buzău.

„Scopul nostru este să concurăm cu segmentul auto, sucevenilor le este tot mai greu să meargă cu mașina în București, este aglomerat, periculos și nu sunt locuri de parcare. Credem că un timp de parcurs până în 6 ore aduce în avantaj călătoria cu noi”, a declarat acum câteva luni Dumitru Anchidin, pentru Monitorul de Suceava.

Totuși, în cazul acestui operator, avem o mică rezervă cu privire la intrarea în circulație. Spunem asta pentru că aceste trenuri urmau să circule din mai 2025, însă introducerea lor s-a tot amânat.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Președintele CJ Suceava anunță începerea celei mai ample modernizări din istoria Aeroportului „Ștefan cel Mare”

Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Consiliul Judeţean va construi un terminal nou, cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați