Pe căile ferate din România, nu se merge decât din rău în mai rău. De exemplu, distanta dintre Iași și București am străbătut-o, la finele lunii martie, cu rapidul, în șapte ore și jumătate, plus inevitabilele minute de întârziere. Cu cinci ani in urmă, același drum necesita șase ore de mers; iar acum un deceniu și jumătate, trenul intercity dovedea cei circa 400 de kilometri în exact 5 ore.
Trenul rapid Iași-București și cele șapte ore și jumătate dintre Iași și București, plus întârzierea, variabilă de la zi la zi… Cum îi poți spune „tren rapid” unei asemenea tărăboanțe nefericite? Peste exact trei zile de la acest drum inuman, aveam să parcurg, cu TGV-ul, distanța de 350 de kilometri dintre Paris și Liege, în doar 2 ore și 10 minute.
Informându-mă ieri, am aflat că trenurile românești circulă, în momentul de față, abia cu viteza medie pe care o atingeau în perioada interbelică… Doar de atâta sunt în stare șinele.
N-are nici un sens să așteptăm extrădarea lui Necolaiciuc – de acolo, din pușcăria FBI, unde zace cu orificiile ferfeniță, fiindcă 80 la sută dintre deținuții din țara americană cunosc pe pielea lor violul la dușuri – pentru a ne explica de ce modernizarea căilor ferate nu a început exact cu aceste șine. Probabil că nu era la mijloc un comision destul de atrăgător, dar sunt de acord cu dumneavoastră că nici Necolaiciuc nu s-a numit singur în funcția înaltă, pe care a ocupat-o în minister. Cineva l-a pus acolo.
Aș mai avea doar o mică, o foarte mică observație. Șoselele din țara noastră sunt așa cum sunt, la fel și căile ferate. Se vede că ministru al Transporturilor a fost cine a fost. Plus, să nu uităm, una dintre pupezele sale de bază.
