Trenurile de călători circulă, de vineri, după noul plan de mers, valabil până în 12 decembrie 2009, în graficul preconizat de circulație fiind prevăzute peste 1.600 de trenuri pe rute interne și internaționale. „CFR Călători anunță publicul că, începând cu data de 14 decembrie 2008, ora 00.01, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători, valabil până la data de 12 decembrie 2009, ora 24.00”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Prin acest program sunt prevăzute în graficul preconizat de circulație 1.624 de trenuri, din care 324 de trenuri de rang superior, 76 internaționale și 1.282 de trenuri personale.
„O caracteristică importantă a ofertei de transport de călători pe calea ferată pe plan intern este stabilitatea acesteia, păstrându-se rutele tradiționale care sunt accesate în mod frecvent de clienții fideli acestui tip de transport”, precizează sursa citată.
În ceea ce privește traficul internațional, există legături directe spre Viena, Budapesta, Praga, Sofia, Salonic, Chișinău, Moscova, Istanbul, Munchen, Veneția și Belgrad.