Trenurile de călători și de marfă circulă miercuri cu viteze reduse cu 20-30 de kilometri pe oră față de viteza normală, din cauza faptului că temperatura la nivelul șinei depășește 50-55 de grade Celsius, unele garnituri putând ajunge la destinații cu întârzieri, informează Mediafax. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că miercuri, când sunt anunțate temperaturi care ar putea ajunge la 39 de grade, trenurile vor reduce viteza de circulație, în anumite intervale de timp, pentru desfășurarea traficului feroviar în condiții de siguranță.”Măsura de reducere a vitezelor de circulație în anumite intervale de timp în care temperaturile depășeșc limitele normale este obligatorie pentu siguranța traficului feroviar și, de asemensea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată. Este important de menționat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate la nivelul șinei depășesc 50-55 de grade C”, au precizat reprezentanții companiei CFR.




