Trenuri suplimentare spre litoral, de 1 Mai



Șapte trenuri de călători vor fi introduse suplimentar în circulație și alte zece care mergeau până la Constanța vor avea traseu prelungit până la Mangalia, din 28 aprilie până în 2 mai, pentru cei care vor să petreacă ziua de 1 Mai pe litoral.
CFR Călători a anunțat că din 28 aprilie și până în 2 mai vor circula suplimentar șapte trenuri spre și dinspre Constanța, Mangalia, București și Galați, iar alte zece vor avea traseu prelungit până la Mangalia.
În perioada 28 aprilie – 1 mai va circula suplimentar un tren Accelerat pe relația Galați – Constanța și retur.
De asemenea, pe relația București – Constanța – Mangalia și retur vor circula suplimentar cinci trenuri. Astfel, în zilele de 30 aprilie și 1 mai vor circula două trenuri Rapid pe relația București Nord – Constanța – Mangalia și retur, iar în 29-30 aprilie și 1-2 mai va fi introdus suplimentar un tren Rapid care va face legătura între Constanța și București Nord. Tot pe relația București – Constanța – Mangalia va fi introdus suplimentar în circulație, în 29 și 30 aprilie, un tren Accelerat, iar în zilele de 29 aprilie și 1 mai va circula un alt tren Accelerat, pe ruta Mangalia – Constanța – București Nord.
Alte zece trenuri care mergeau de la București la Constanța vor avea traseu prelungit până la Mangalia și retur, în perioada 29 aprilie- 2 mai. Astfel, pe ruta București – Mangalia și retur vor circula suplimentar opt trenuri în perioada 29 aprilie – 2 mai, iar alte două trenuri vor merge pe traseul Arad – Mangalia și retur, începând din 28/29 aprilie și până în 2/3 mai.
În perioada 29 aprilie – 2 mai, trenurile de călători cele mai solicitate vor fi suplimentate zilnic cu vagoane, pe cele mai importante relații, cu plecare din și spre București Nord, Timișoara, Craiova, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Brașov, Oradea, Cluj-Napoca, Deva, Târgu Mureș, Sighetu Marmației, Suceava, Piatra Neamț, Bacău, Iași, Galați și Constanța.
CFR Călători precizează că în 30 aprilie va fi anulat trenul Accelerat 1828/-1 Cluj Napoca – Deva, iar în 1 mai trenul Accelerat 1829/-2 Deva – Cluj Napoca. De asemenea, vor fi anulate și unele trenuri Personal, care vor fi anunțate în stațiile de plecare.
Agențiile de voiaj CFR vor fi închise duminică, 1 mai. Începând din 2 mai, agenția de voiaj CFR din Mamaia va fi redeschisă, având program de lucru cu pubicul de luni până vineri, între orele 8.00 și 15.30. De la data de 1 aprilie a fost redeschisă agenția de voiaj CFR din Eforie Nord, a precizat sursa citată.
CFR Călători reamintește că pentru cei care călătoresc în grupuri mici, de până la cinci persoane, se fac reduceri între 10 și 25 la sută. Oferta „Minigrup 2 – 5” este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puțin vineri și duminică.
De asemenea, prin „Cartea VSD, valabilă în weekend, călătorii pot beneficia de reduceri între 25 și 60%, iar prin „Călătoria dus-întors” se face o reducere de 10%.
Călătorii care își cumpără anticipat legitimații de călătorie pot beneficia de o reducere între 5 și 13% pentru orice destinații și ranguri de tren. Legitimațiile pot fi cumpărate de la toate stațiile și agențiile de voiaj CFR, on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau de la distribuitorii autorizați (agenții de turism), de la automatele de vânzare din stațiile CFR și de la terminalele de plăți electronice Zebrapay.
Călătorii pot cere informații despre circulația trenurilor în stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la numărul de telefon 021/9521 pentru trafic intern sau pot accesa pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro.