Trenuri suplimentare sau anulate, de sărbătorile de Paști



Trenuri suplimentare sau anulate, de sărbătorile de Paști
Trenuri suplimentare sau anulate, de sărbătorile de Paști

CFR Călători a stabilit o serie de modificări în circulația trenurilor în zilele premergătoare și în perioada sărbătorilor de Paști. Au fost suplimentate două trenuri de rang superior în timp ce altele, în special locale, au fost anulate.
Astfel, pentru ruta Suceava – București au fost introduse suplimentar două trenuri intercity, în ziua de 14 aprilie. Este vorba de IC 552 Suceava – București Nord, cu plecare la ora 5.00 și sosirea în capitală la 11.38 și de IC 553 București Nord – Suceava, plecare ora 17.00, sosire 23.32.
Un alt tren suplimentar, care circulă de regulă doar în weekend, este InteRegio 1859/1858, Iași – Vatra Dornei Băi și retur, introdus în circulație și în a doua zi de Paște, pe 16 aprilie. Trenul pleacă din Iași dimineață, la 7.55, returul din Vatra Dornei Băi fiind de la 16.24.
În ceea ce privește trenurile anulate, CFR a decis ca garniturile InteRegio Suceava Nord – Constanța și Brașov-Suceava să fie anulate în noaptea de 14 aprilie, respectiv la retur, pe 15 aprilie.
De asemenea, există și trenuri locale anulate.
Trenurile de seară Regio 5507/5508 Pașcani-Suceava Nord-Pașcani sunt anulate în zilele de 14 și 15 aprilie, trenul Regio 5741/5744 Suceava-Vatra Dornei-Suceava este anulat pe 15 aprilie, de asemenea tot pe 15 aprilie fiind anulate și trenurile 5604 Suceava Nord – Iași și 5443 Bacău-Suceava Nord.
Anulate mai sunt și câte două perechi de trenuri care circulă spre Cacica și Dornești.