O viitură care a trecut peste calea ferată în zona localității Sihlea, în Vrancea, a blocat circulația feroviară de pe magistrala 500, Suceava-București Nord. Trenurile care au fost în cursă pe parcursul nopții de marți spre miercuri înregistrează întârzieri importante. CFR Călători a precizat într-un comunicat de presă că, urmare a viiturii, circulația a fost închisă pe ambele fire, între Râmnicu Sărat și Focșani,între orele 5.20-6.09, după care a fost reluată, cu restricții, pe un fir.
Dintre trenurile de Suceava, cele mai mari probleme le are IR 1654 Vatra Dornei Băi – București Nord, care a rămas blocat ore în șir, iar călătorii au fost preluați de un alt tren, IR 1650 Suceava-București Nord, care are la rândul lui o întârziere de o oră.
Tot cu o întârziere de o oră este estimat să ajungă la Suceava și trenul IR 380 București Nord – Vadu Siretului. În mod normal acest tren ajunge la Suceava la ora 13.00
„Cerem scuze călătorilor pentru neplăcerile create și îi asigurăm că angajații feroviari acționează operativ pentru desfășurarea circulației în condiții de deplină siguranță. Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite în stațiile CFR informații referitoare la întârzierile sau modificările survenite în circulația trenurilor de călători sau la telefon 021/9521”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.