Campania pro-lectură

Trenul Regal cu scriitori va opri duminică în Gara Suceava



Trenul Regal
Trenul Regal

Pentru a marca împlinirea unui secol de la momentul configurării ca proiect, în anul 1908, a Societății Scriitorilor Români (SSR – organizație care a luat ființă la data de 2 septembrie 1909), Uniunea Scriitorilor din România (USR – succesoarea de drept, care s-a constituit în anul 1949 prin fuziunea SSR cu Societatea Autorilor Dramatici) derulează un proiect intitulat „Scriitori pe calea regală”.
Proiectul, inițiat de organizația „Euro Culturart”, este coordonat de poetul Dan Mircea Cipariu și dispune de un buget de 106.000 euro.
Trenul Regal.
Proiectul, susținut de Ministerul Transporturilor, care a pus la dispoziția USR Trenul Regal, un tren interbelic cu vagoane de lux (administrat de Societatea Feroviară de Turism SFT-CFR SA, care dispune și de un parc de locomotive unic în Europa, tren cu vagoane construite la Milano între anii 1927-1928 tractat de o locomotivă cu abur), își propune să promoveze scriitorii români printr-o campanie pro-lectură, campanie care vizează prezența unui grup de 45 de autori în șase mari gări de pe ruta București – Mediaș, între care și Gara Suceava.
„Scriitori pe calea regală” reunește în echipă autori care au obținut, din 1990 până în 2006, Premiul Opera Omnia, Premiul Național de Literatură și Premiile USR și ASB, pentru poezie și proză, precum și câțiva scriitori propuși de echipa de organizare a proiectului.
Întâlnire în sala de festivități a gării din Burdujeni.
Proiectul debutează astăzi cu o manifestare organizată la Palatul Elisabeta, în prezența regelui Mihai, a reginei Ana, a principesei Margareta și a principelui Radu.
Trenul Regal va pleca mâine, la ora 9:50, din Gara de Nord, aceasta fiind prima din cele șase gări în care scriitorii participanți vor susține lecturi publice și vor dona cărți constituite în Biblioteca „Scriitori pe calea regală”.
În aceeași zi, la ora 18.24, Trenul Regal va opri în Gara Nicolina din Iași, iar duminică, la ora 14:09, va ajunge la Burdujeni, în gara Suceava.
Așa cum am aflat de la șeful gării, ing. Mirel Burduja, Trenul Regal va fi garat la linia 1 până la ora 18:39, când își va continua traseul, celelalte gări de staționare fiind Alba Iulia, Sibiu și Mediaș.
Oaspeții vor preda oficial în sala de festivități a gării din Burdujeni volumele care alcătuiesc Biblioteca „Scriitori pe calea regală”, iar scriitorii Horia Gârbea, Mircea Ghițulescu, Viorel Sânpetrean și Constantin Stan vor susține lecturi publice.
Grupul de scriitorii va vizita apoi Mănăstirea Dragomirna, iar la ora 18:39 trenul va pleca spre Vatra Dornei.
Un proiect de export în UE.
În ziua următoare Trenul Regal va opri în gara din Alba Iulia, iar pe 13 mai va fi la Sibiu și la Mediaș.
Din Mediaș, trenul se va întoarce la București, cu oprire la Sinaia, unde vor fi vizitate cele două gări regale.
În luna octombrie a.c. va fi organizată la București o expoziție cu cele mai interesante instantanee și fotograme din turneu. De asemenea, va fi prezentat un documentar artistic produs de TVR Cultural.
Organizatorii proiectului și-au propus să „exporte” modelul în Uniunea Europeană: în sălile de așteptare din marile gări ale Europei să existe biblioteci publice cu cărți ale autorilor europeni contemporani.



Recomandări

Bărbat găsit mort în râul Dorna, la puțin timp după ce a pierdut trenul care urma să îl aducă la Suceava

Bărbat găsit mort în râul Dorna, la puțin timp după ce a pierdut trenul care urma să îl aducă la Suceava
Bărbat găsit mort în râul Dorna, la puțin timp după ce a pierdut trenul care urma să îl aducă la Suceava

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu

Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu
Evenimentul Omul și Cartea de la USV îl va avea invitat pe filologul, criticul și istoricul literar Mircea A. Diaconu