Trendul… trenului

Scenă cotidiană: o locomotivă electrică de 5000 CP trage trei vagoane de călători (ar putea remorca 30!) și acelea goale. Numai în intervalul ianuarie-august 2009, numărul pasagerilor transportați de SNCFR a scăzut cu șase milioane! Să încercăm o inventariere a cauzelor.
Prima: ăsta-i trendul… trenului în veacul XXI. Pretutindeni în lume, traficul de călători s-a menținut la cote acceptabile doar pe traseele de lung parcurs. În România, refluxul a ajuns ceva mai târziu, spre a se accelera brusc din momentul consolidării alternativei – adică, întronizarea zeului automobil. Reacția firească a CFR-ului a fost reducerea numărului de trenuri, în acord cu cererea. Acum 12 ani, la Putna ajungeau 11 personale. Acum, doar patru. La Fălciu cinci – astăzi, două. De regulă, pe secțiile locale scurte, numărul garniturilor s-a înjumătățit.
La prima vedere, soluția reducerii drastice pare logică și îndreptățită. O contrazice cu egală îndreptățire atitudinea operatorilor feroviari particulari, care obțin beneficii prin… dublarea numărului de trenuri pe secțiile arendate de la CFR (Blaj-Praid, Sighișoara-Odorhei, Brașov-Zărnești ș.a.) Particularii s-au orientat către garnituri ușoare, economicoase, cu motorizare diesel; capacitatea de transport mai redusă se compensează prin creșterea frecvenței curselor, în acord cu nevoile reale ale călătorilor. Tot din pricina reducerii cererii s-au închis pe tăcute secțiile cele mai păguboase (Dângeni-Săveni, Dornești-Siret, Comănești-Moinești, Palas-Midia, Focșani-Odobești, Huedin-Călățele ș.a.), s-au desființat liniile înguste din Ardeal (inclusiv mocănița Turda-Abrud, cu formidabil potențial turistic; alții de-ar avea-o, i-ar polei șinele cu aur!)
A doua cauză o constituie subfinanțarea cronică, teșchereaua Ministerului Transporturilor descărcându-se cu precădere în gaura neagră a răs-promiselor autostrăzi. Drept pentru care ceferiștii nici nu se mai așteaptă să se dreagă podul de la Grădiștea, linia București-Giurgiu, prima din țară, rămânând bine mersi tot închisă, nici că va mai ajunge vreodată trenul la Slănic (se poticnește cu 10 km. înainte de destinație), ori de la Oradea la Holod, de la Vâlcele la Rm. Vâlcea și tot așa… înapoi.
Atreia cauză: la SNCFR s-a furat enorm. Cu cât a sfeterisit Nicolaiciuc se putea reface terasamentul beteag al secției Făurei-Tecuci, ceea ce ar reduce cu un ceas timpii de mers. Ori ar dispare sumedenie din restricțiile de care se poticnesc trenurile acum.
A patra cauză: incapacitatea de a alcătui orare competitive, capabile să readucă în tren călătorul dedat de acum voiajului auto. De la Alexandria, centru de județ, la București nu-s decât trenuri personale, care parcurg în peste trei ore (cu schimbare la Roșiori) distanța ce autobuzul o acoperă într-un ceas. Un automotor cu regim de accelerat, plecând spre Capitală la o oră rezonabilă, ar drena cu cert succes traficul teleormănean pe relația cea mai solicitată. Nu-l pune nimeni… Ca să ajungi de la Hârlău la Iași, trebuie să te scoli la trei noaptea (să prinzi trenul de ora patru), spre a ajunge la 6,12, când totul în târg e-nchis.
Reflexe reziduale: era tren destinat navetiștilor. Unde ni-s navetiștii? Și-i de înțeles preferința călătorilor pentru microbuzele Hârlău-Iași: pleacă la 7 și ajung la 8. CFR-ului îi rămâne joaca de-a trenulețul… gol.
A cincea cauză: nici o apetență pentru performanță. Deviza ceferiștilor pare a fi „ho, că nu dau turcii!” – la noi se practică viteze tehnice și comerciale de râsul Europei. Bătrâna Pacific 231 parcurgea distanța Ploiești-București în 39 de minute. Acum, pe un terasament îndelung și costisitor modernizat, capabil să suporte viteze de peste 160 km./oră, cu locomotive electrice mult mai sprintene și mai puternice, trenurile noastre rapide acoperă aceeași distanță în… 44 minute.
De ce? Păi, de ce nu? Iar viteza medie realizată de trenurile rapide pe toate secțiile din țară n-o depășește pe aceea a trenulețului Filaret-Giurgiu din 1869!
În fine, cauza a șasea: amorțirea disciplinei. Cândva considerată cea de a doua armată, calea ferată a adormit în front. Și sforăie: recentul accident de la Lehliu frizează incredibilul: un marfar grăbit izbește din spate altul, mai lent, pe o secție cu sistem automat de semnalizare-centralizare-bloc, unde chiar să vrei să comiți asemenea ispravă, nu te lasă aparatura… Dar ce nu se poate, când totul se poate? Feriți linia!