TREN DE PLĂCERE

M-am tras cu trenul! Prestigioșii noștri strămoși întru literatură înțelegeau voiajul ca pe un început al aventurii: Hogaș hoinărea călare, Sadoveanu cobora cu plutele, Lesnea înșira munții cu pasul, Ibrăileanu voiaja cu trăsura la Bălțătești… Noi, scăpătatele lor rubedenii, infinit mai comozi, căutăm întâi de toate servicii turistice catalogate, numerotate, în care până și apusul de soare figurează ca punct de bifat în program! Prin grația CFR-ului (se cuvine felicitat cel ce a fost cu ideea!) ni s-a făcut cadou, în Moldova, un „tren de plăcere”: rapidul Iași-Vatra Dornei – o „săgeată albastră” cochetă, curățică, parfumată, de zici, la urcare, c-ai greșit garnitura. Cârcotaș fiind din fire, aș observa că rămâne și ceva loc de parcurs de la bine către foarte bine: să se înlocuiască (totuși!) geamurile plesnite de derbedeii care n-au altă distracție decât să dea cu piatra-n trenuri și să se strângă niscaiva șuruburi, spre a se potoli asurzitoarea clămpănire a ușilor (hibă de care sunt sigur că nu suferă și „săgețile” surate din țara nemțească). Altfel, nimic de zis, un tren aproape european: aer condiționat, informații la difuzor, gazete proaspete la îndemână, ba chiar și (greu de crezut!) toaletă strălucind de curățenie. (Cât o fi să țină!) Poate că și din aceste pricini trenul are căutare. Ceea ce nu se poate spune despre corespondentul ardelean, „săgeata” 854 Cluj-Vatra Dornei, care „circulă cu ordin special”. Adică, stă… Ce se vede pe ecranul bucovinean al ferestrei rapidului 857? Cel mai frumos anotimp al anului (ale cărui virtuți spectaculare, terapeutice chiar, aproape că nu le mai luăm în seamă din pricina agresivității politicalelor imunde și a-tot-acaparatoare) scaldă-n verde curat și cald întreagă Țara de Sus. Ici-colo, penelul zugravului ceresc trage câte-o tușă albă (lan de margarete), ca să mai spargă monotonia, și presară pâlcuri incendiare de maci grăbiți și repede trecători. E-o totală despletire a vegetalului biruitor, ce copleșește și liniile, și peroanele. Mai că ne-ar entuziasma risipa de verdeață, dacă n-am ști că, la calea ferată, se cheltuiesc miliarde pe substanțe menite să curețe terasamentele de buruian. Cine și cum să verifice dacă tot ce s-a plătit s-a și pulverizat între șine? Poate da, poate nu – să zicem că-i prea caldă și plină de seve această primăvară și vegetația biruie restriștea chimicalelor. O bănuială, însă, rămâne, mai ales când vezi cât de indecent sunt îmburuienite unele gări. Acolo nu fonduri lipsesc, ci buna cuviință de a pune coasa în mâna vreunui acar, spre a doborî buruienile nesimțirii. La Pașcani, peroanele-s îngrijite doar în dreptul gării. Mai sus, mai jos, cresc tufari printre dale ca la o casă pustie. S-or lua ceva măsuri, probabil, când or țâșni brusturi și din podeaua biroului de mișcare… În rest, doar minunății, chiar dacă pâraiele s-au subțiat și bălțile s-au cam mistuit. Pe câmpuri, românul prășește. Ici-colo, ajutat de bietul cal. Tractoare, nu s-au ivit. Când vezi cât și cum se trudește pe ogor, la sapă, cu soarele-n cap, înțelegi de ce Copos n-a găsit altă amenințare pentru fotbaliștii leneși decât trimiterea în agricultură. Vedea-l-aș pe Zicu prășind la păpușoi! Altfel, Bucovina-i de-a dreptul minunată când se scaldă-n primăvară! Iar la Dorna (pleci pe lumină din Iași și te-ntorci, cu același rapid, tot pe lumină!) veverițele cerșetoare îți iau cu delicatețe nuca din palmă, fug, o-ngroapă și vin să-ți ceară alta…