Auto Mitric Suceava, unicul distribuitor Volkswagen în județul Suceava, a organizat trei zile de evenimente pentru lansarea ultimului model al acestei mărci, „noul up!”. Timp de trei zile, Auto Mitric a organizat întâlniri cu potențialii clienți ai noului model Volkswagen, un test drive pentru reprezentanții presei și pentru cei interesați să testeze „noul up!”, precum și o caravană „up!” în care mai multe mașini din noul model au circulat pe străzile din Suceava.
Directorul de vânzări al Auto Mitric Suceava, Marius Corduneanu, a ținut să precizeze că prin noul model, Volkswagen intenționează să intre într-o zonă de piață mai puțin acoperită până în momentul de față, „în zona A 0, a clasei mini”. „Iar un exemplu elocvent al acestui lucru este lansarea noului up!. Noul Volkswagen up! este o mașină care deși pare compactă și mică pe dinafară, în realitate este o mașină foarte spațioasă. Noul model este conceput astfel încât să permită utilizarea la maxim a spațiului interior”, a spus Marius Corduneanu.
El a arătat că portbagajul inițial de 251 de litri poate să ajungă la aproape 1.000 de litri prin rabatarea scaunelor din spate, iar prin rabatarea totală a scaunului din dreapta față, în noul „up!” pot fi încărcate obiecte de până la doi metri lungime.
Prețurile pentru „noul up!” pleacă de la 8.300 de euro, TVA inclus
Marius Corduneanu a precizat că un alt avantaj pentru cei care vor achiziționa „noul up!” este prețul, care pleacă de la aproximativ 8.300 de euro, TVA inclus. De asemenea, el a spus că „noul up!” are un cost de întreținere extrem de scăzut. „Un preț mediu pe revizie, care se face la fiecare 15.000 de kilometri sau la un an calendaristic, este undeva între 350 și 450 de lei, în funcție de kilometrajul la care se face acea revizie. Mai punând faptul că mașina vine și cu patru ani de garanție, veți vedea că este o ofertă demnă de luat în seamă”, a explicat directorul de vânzări al Auto Mitric Suceava.
„Noul up!” este disponibil în trei nivele de echipare, „Take up!”, „Move up!” și „High up!”. „Fiecare nivel este din ce în ce mai accesorizat. În același timp, aceste niveluri de echipare sunt completate de cinci pachete de dotări, care includ dotări mult peste celelalte modele din clasa din care face parte. Pe noul up! veți găsi sistem de navigație, conexiune bluetooh pentru telefon, inclusiv tapițerie din piele și jante de aliaj care merg până la incredibila dimensiune de 16 inchi”, a spus Marius Corduneanu.
El a mai precizat că pentru „noul up!” sunt disponibile două variante de motorizări, una de 60 CP și una de 75 CP, ambele de 999 de centimetri cubi. „Și pe lângă această simplitate în configurare, mașina are și un sistem de siguranță cu totul deosebit. Vine standard cu nu mai puțin de șase airbaguri, cu ABS. Există un pachet care conține ESP și un nou sistem introdus de Volkswagen, așa-numitul city break assistance. Acest sistem face ca mașina să fie capabilă să frâneze automat, până la o viteză de 30 de kilometri la oră, în cazul în care șoferul este neatent, pentru a evita astfel coliziunile din trafic sau pe trecerile de pietoni”, a subliniat Marius Corduneanu.