Lovitură din est

Trei ucraineni și un moldovean, autorii tâlhăriei asupra primăriței din Voitinel



Maria Pleșca se afla singură acasă, soțul ei, șef de post la Gălănești, fiind plecat într-o misiune a poliției
Maria Pleșca se afla singură acasă, soțul ei, șef de post la Gălănești, fiind plecat într-o misiune a poliției

Trei ucraineni, un cetățean moldovean și un român sunt autorii tâlhăriei în stil mafiot comise în octombrie 2009 asupra primăriței din comuna Voitinel, Maria Pleșca. Informația a ieșit la iveală după aproape un an și jumătate de anchetă, acum două zile, când Judecătoria Rădăuți a emis mandate de arestare în lipsă pe numele a trei ucraineni. Este vorba de Avstriie Sdkyi Ghenadii Valentinovici, Stelmarkh Dmytro Anatolie Vici și Melnyk Volodymyr Petrovici, aceasta fiind prima confirmare oficială a faptului că în această acțiune au fost implicați ucraineni. Cu câteva luni în urmă, aceeași instanță emisese mandat în arestare în lipsă și pe numele cetățeanului moldovean Ivan Strateiciuc, toți patru fiind dați în momentul de față în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal și tâlhărie.
Din ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți rezultă că cei patru au acționat împreună cu Costică Nițu, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Vicovu de Sus, cel care a fost prins de polițiști la scurt timp după comiterea faptei, actualmente fiind cercetat în stare de libertate pentru fapta sa. Din informațiile noastre, anchetatorii cunoșteau de mai multă vreme numele autorilor, însă activitatea de probare a acestora a fost extrem de complexă și a necesitat foarte mult timp.
Au acționat la pont, știind că soțul, polițist, este plecat de acasă
Jaful în stil mafiot s-a petrecut sâmbătă noaptea, pe 3 octombrie 2009. Maria Pleșca se afla singură acasă, soțul ei, Ilie Parghie, șef de post la Gălănești, fiind plecat într-o misiune a poliției. Cu puțin înainte de miezul nopții, femeia a auzit un zgomot la parterul casei și bănuia că bărbatul se întoarce acasă. Imediat avea însă să înceapă coșmarul.
„S-au năpustit peste mine întâi doi indivizi și apoi un al treilea. Am început să țip, dar m-au imobilizat foarte rapid. Mi-au pus mâna la gură, la ochi și m-au trântit în holul casei. M-au legat cu un prosop artizanal și mi-au spus să tac, să nu mai răcnesc. Mi-au pus un pistol la tâmplă și m-au întrebat unde sunt banii”, își amintea victima, la 48 de ore de la comiterea faptei.
Amenințată cu moartea, aceasta le-a spus atacatorilor unde găsesc banii din casă și o cutie cu bijuterii. Aceștia au luat doar banii, 4.500 de lei, un telefon mobil și câteva sticle de vin, după care au dispărut. La scurt timp după ce atacatorii au plecat, victima a reușit să se elibereze și să anunțe poliția.
Câteva minute mai târziu, un filtru de poliție a identificat o mașină suspectă, un VW Passat, care s-a înfundat în mocirlă, pe un drum secundar. Indivizii din mașină au coborât și au luat-o la fugă, scăpând la adăpostul întunericului, cu excepția lui Nițu, prins la scurt timp după ce a ieșit din mașină.