Dimineața zilei de ieri s-a dovedit a fi una cu adevărat neagră în județul Suceava, în afara cumplitei explozii de la Câmpulung Moldovenesc mai având loc și două accidente rutiere în urma cărora trei tineri au murit, iar unul a ajuns la spital în stare deosebit de gravă. Viteza excesivă, într-unul din cazuri, și viteza neadaptată la condițiile de drum, pe Mestecăniș, au dus la două accidente cumplite, care au distrus mai multe familii.
Primul accident rutier s-a înregistrat în jurul orei 4.00, pe DJ 178, pe raza comunei Volovăț. Un autoturism VW Golf înmatriculat în Anglia a părăsit carosabilul prin stânga, a lovit cu o violență extremă un podeț, iar apoi s-a răsturnat pe cupolă. Echipajul de descarcerare al Detașamentului de pompieri Rădăuți ajuns la fața locului a găsit trei tineri încarcerați în mașina răsturnată. Doi dintre ei erau deja decedați, în timp ce al treilea a fost urcat într-o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Ulterior s-a constatat că mașina era condusă de Arthur Costea, în vârstă de 29 de ani, care a decedat, iar pasagerul de pe locul din stânga era Elvis Bucura, în vârstă de 21 de ani, care de asemenea era mort când a fost scos de pompieri dintre fiarele contorsionate. Pe bancheta din spate se afla Lucian Ionesi, în vârstă de 22 de ani. Acesta a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranio-cerebral sever, hemoragie intracerebrală și edem cerebral, fiind în comă profundă. Tânărul a fost operat de urgență în cursul zilei de ieri, însă medicii s-au arătat rezervați în privința șanselor de supraviețuire.
Toți cei trei tineri erau din municipiul Rădăuți.
Poliția a precizat că accidentul s-a produs din cauza pierderii controlului asupra volanului pe fondul vitezei excesive.
O curbă fatală pe Mestecăniș
A doua tragedie pe șosea s-a petrecut în jurul orei 8.40, pe DN 17, pe Mestecăniș.
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, care conducea un VW Sharan pe direcția Vatra Dornei-Suceava, a pierdut controlului asupra volanului într-o curbă la dreapta, în urcare, a derapat și a intrat pe contrasens. Autoturismul VW s-a lovit cu partea laterală dreapta de un tir condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din municipiul Rădăuți.
Echipajul de la Detașamentul de pompieri Vatra Dornei care a ajuns la fața locului a constatat că în autoturism erau două persoane, pe locurile din față, ambele fiind încarcerate. Tânărul de la volan, identificat ulterior în persoana lui Răzvan Nicoară, în vârstă de 27 de ani, din municipiul Vatra Dornei, era în stop cardio-respirator.
Tânărul a fost resuscitat timp de aproximativ o oră, însă, din păcate, fără rezultat. Pasagera din dreapta era soția sa, o tânără de aceeași vârstă, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.






