Trei tineri, arestați pentru că șantajau copii, amenințându-i cu acte de violență

În urma desfășurării acestor acțiuni de informare și cunoaștere, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei s-au sesizat marți despre faptul că în cursul lunii martie mai mulți elevi ai unei instituții de învățământ din localitate au dat diferite sume de bani unor tineri care i-au amenințat cu acte de violență.În urma activităților întreprinse de polițiști, joi s-a reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor ca fiind 5 tineri cu vârste între 17 și 20 de ani, toți din municipiul Vatra Dornei, care au recunoscut faptul că, în perioada 10-16 martie, prin amenințarea cu acte de violență, au solicitat de la mai mulți tineri sume de bani cuprinse în 5 lei și 10 lei, iar elevii le-au remis sumele de bani solicitate.În baza probatoriul administrat, cei 3 suspecți majori au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de șantaj, după care au fost prezentați Judecătoriei Vatra Dornei, care a emis mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, pentru doi dintre aceștia, iar față de cel de 18 ani a dispus măsura controlului judiciar. Față de unul dintre cei doi minori de 17 ani s-a dispus măsura arestului la domiciliu, iar față de celălalt urmează să se pronunțe Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.„Cei trei inculpații au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Un sucevean judecat pentru un jaf ca-n filme, săltat în dosarul privind fabrica de bani de la Burla. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină
O casă nelocuită din Burla ar fi fost transformată în fabrică de făcut euro falși. Suspecții, prinși cu 1,2 milioane de euro falși și cu un kilogram de cocaină

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile