O șoferiță în vârstă de 19 ani, care conducea în stare de ebrietate un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă și s-a răsturnat, în urma impactului tânăra de la volan și două pasagere aflate în mașină fiind rănite. Accidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.15, pe DN 29A, în interiorul comunei Adâncata.
Conform anchetei poliției, șoferița, Bianca S., din municipiul Suceava, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, pierzând controlul asupra volanului. Mașina a ieșit în afara drumului, unde s-a răsturnat și s-a izbit de un gard din lemn.
La fața locului a intervenit un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Suceava, cu echipaj SMURD și de Descarcerare. Din fericire, în ciuda impactului violent, cele trei au scăpat destul de ușor.
Leziuni mai grave are doar una dintre pasagere, Andreea N., de 19 ani, din comuna Hudești, județul Botoșani, care, au estimat preliminar medicii, necesită 20-30 de zile de îngrijiri medicale.
Tânăra de la volan și cealaltă pasageră, Alexandra A., în vârstă de 20 de ani, din municipiul Suceava, au fost diagnosticate cu răni ce necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că tânăra care conducea autoturismul avea o concentrație de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost dusă la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Tânăra de 19 ani va fi cercetată pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.