Spărgători cu taxiul

Trei taximetriști, amendați de procurori pentru că au dus hoții la furat

În luna martie, au fost organizate percheziții și au fost ridicați pentru audieri mai mult de zece indivizi
În luna martie, au fost organizate percheziții și au fost ridicați pentru audieri mai mult de zece indivizi

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au finalizat rechizitoriul de trimitere în judecată a unor indivizi acuzați că au dat spargeri în serie în zona Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, furând din vile și case de vacanță.
Trei indivizi au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea efectivă a furturilor, în timp ce alți șase, printre care trei șoferi de taxi, puși sub acuzare pentru complicitate, au scăpat de boxa acuzaților, primind însă amenzi administrative.
Prejudiciu mare: au furat aur și obiecte vechi de colecție
Conform anchetei procurorilor, Cristian Filip Calancea, în vârstă de 27 de ani, din Sadova, Elvis Bobi L., în vârstă de 17 ani, din Pojorâta și Augustin Sztan, de 23 de ani, tot din Sadova, toți de etnie romă, au comis în total zece spargeri de locuințe.
Ei vizau casele unor oameni potenți financiar, din Gura Humorului, Câmpulung și Vama, care au case de vacanțe ce nu erau locuite tot timpul, sustrăgând bijuterii din aur, bunuri electronice și electrocasnice, dar și mai multe obiecte vechi de colecție. Prejudiciul calculat nu este deloc de neglijat: 115.000 de lei, doar o parte din acesta fiind recuperat.
Rolul taximetriștilor
În luna martie a acestui an, au fost organizate percheziții și au fost ridicați pentru audieri mai mult de zece indivizi. Printre ei au fost reținuți pentru 24 de ore și trei taximetriști din Câmpulung Moldovenesc. Adi Florinel Rusu, în vârstă de 33 de ani, Iulian Liviu Poliec, în vârstă de 43 de ani, și Constantin Latiș, de 49 de ani. În prima fază a anchetei, celor trei șoferi de taxi li s-au ridicat mașinile, iar timp de 30 de zile au avut interdicție de a profesa.
Conform procurorilor, „cei trei, în calitate de taximetriști, i-au transportat pe cei trei inculpați succesiv, înspre perimetrul infracțional și dinspre perimetrul infracțional, ajutându-i la transportarea bunurilor sustrase. Nu s-a putut stabili că au cunoscut încă din faza actelor pregătitoare sau din faza derulării infracțiunii faptul că cei trei autori săvârșesc o faptă prevăzută de legea penală, dar în momentul în care i-au luat de la locul faptei, iar inculpații aveau asupra lor bunurile furate, au acceptat să-i ajute pe autori”.
Susțin că nu știau cu ce se ocupă romii pe care îi transportau
Cercetați inițial pentru complicitate la furt calificat, în cele din urmă față de cei trei s-a început urmărirea penală pentru infracțiunea de tăinuire.
Pe parcursul anchetei, cei trei au susținut că habar nu aveau că îi duc pe indivizi la furat și nu i-au întrebat și nu i-a interesat de unde veneau cu respectivele bunuri.
În cele din urmă, procurorii au decis că nu se impune trimiterea în judecată, fiind suficientă aplicarea unui amenzi administrative de câte 1.000 de lei, pentru fiecare dintre ei.
În același dosar, alți trei indivizi cercetați pentru tăinuire au încasat și ei amenzi de câte 1.000 de lei fiecare. Este vorba de Suraj Lăcătuș, din Pojorâta, Bogdan Croitoru, din Gura Humorului, și Adrian Murariu, din municipiul Câmpulung Moldovenesc.

Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Pedepse cu executare pentru patru tâlhari care au dus un bătrân cu forța pe la bancomate pentru a-i lua banii