Trei țări – o soartă

Ce mică-i lumea! Carmiel este un orășel cochet din nordul Israelului, aproape de granița cu Libanul. Are, desigur, un cartier arab, cu moschee, muezin și magazine deschise sâmbăta. Altfel, zici că-i stațiune de odihnă montană, și-ntr-un fel chiar este, câtă vreme slujbași din Haifa (30 km) preferă să-și așeze domiciliul la Carmiel, unde-i liniște, aer mai curat și pâlcuri de pădure – fie și oarecum artificială, câtă vreme fiecare arbore a fost plantat și, după aceea, udat zeci de ani prin intermediul unor tuburi din plastic „picurătoare”. La Carmiel am regăsit-o pe Fany Gigihașvilli, cea care a inițiat, în anii ’60, cursul de română la Institutul de limbi străine din Tbilisi, Georgia. Adică, mă rog, URSS, cum era pe atunci. Fani a împlinit 93 de ani și a publicat în Israel, în limba rusă (a treia limbă vorbită în Țara Sfântă, după ivrit și arabă; engleza e a patra), cartea „Trei țări – o soartă”, lucrare autobiografică în care-s meticulos consemnate și amănunțit memorate etapele unei vieți puțin obișnuite, petrecută în bună parte sub semnul trist al războiului, când și-a pierdut o parte a familiei, dar presărată și cu relatarea unor evenimente având benefice implicații pentru relațiile culturale româno-georgiene și româno-israeliene.
Stabilită de multă vreme la Carmiel, Fany s-a născut în Basarabia (pe atunci, în România), unde a urmat cursurile școlii „Regina Maria” și ale unui prestigios liceu de limba franceză, spre a ajunge, după multe peripeții (războiul!) în Georgia. Acolo a urmat Facultatea de limba și literatura franceză și va deveni cadru universitar, doctor în filologie. Teza ei de doctorat s-a intitulat „Din istoria relațiilor culturale gruzino-române”, subiect care avea să-i marcheze întreaga viitoare activitate științifică, pusă în slujba promovării și impunerii unor valori naționale prea puțin cunoscute, dacă nu chiar ignorate dincolo de hotarele Georgiei, de la Antim Ivireanul, Șota Rustaveli, Bessarion Gabașvilli ș.a. la contemporanul Ceabua Ameradjibi.
Am cunoscut-o cândva la Tbilisi și am fost implicat în câteva dintre demersurile ei, datorită cărora am aflat cu reală surprindere că mai sunt momente semnificative pentru istoria culturală a Iașiului pur și simplu ignorate… chiar de ieșeni! Este cazul lui Bessarion Gabașvilli, marele poet clasic liric al Georgiei, mort și îngropat la Iași în 1791. „Bessiki” era ambasador al Imeretiei (parte a Georgiei) pe lângă Potemkin, care și-a avut multă vreme curtea instalată la Iași (uitase… să mai plece!). Datorită semnalării lui Fany, am căutat și am izbutit să dau de urma lespezii funerare (cimitirul din jurul bisericii Sfânta Vineri a fost desființat în secolul XIX, odată cu demolarea lăcașului de cult) pe care scrie „În acest mormânt zace principele Vissarion Zaharovici Gabashvilli, care a fost trimis ambasador al Țarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei și a sfârșit aici la Iași la 40 de ani, 1791 ianuarie 24. La trecători cer iertare.”
Datorită lui Fany, Editura „Junimea” avea să publice „Oștile tristeții”, rămasă până acum singura carte a lui Bessiki editată în România. La sfârșitul lui noiembrie am avut bucuria să-i aduc nonagenarei scrisoarea oficială prin care Primăria municipiului Iași a decis amplasarea, în chiar centrul civic al orașului (acolo se afla, cândva, cimitirul Sfânta Vineri), a unui monument Gabașvilli, în soclul căruia urmează a fi încastrată și piatra de mormânt. Este vorba despre o inițiativă privată a Fundației Culturale Georgiene, ce donează statuia, la care lucrează acum unul dintre cei mai prestigioși sculptori din Tbilisi. Din punctul de vedere al strădaniei, să-i spunem direct, patriotice, de a-și promova și impune valorile naționale, am avea multe de învățat de la georgieni: iată, au inițiat demersurile pe lângă Primăria Iașiului încă din 2008 și vreme de șapte ani și-au tot reînnoit insistențele, până când, în sfârșit, s-a aprobat ceea ce era în firea lucrurilor.
Dacă Eminescu și-ar fi sfârșit zilele la Tbilisi, cum să nu se aprobe amplasarea unui bust al poetului donat de români? Revenind la Fany (care a colaborat la traducerea lui Eminescu în georgiană, a fost consultant la turnarea unor filme dedicate străvechilor relații gruzino-române și a determinat în bună măsură editarea în românește a unor scriitori georgieni contemporani de primă mărime): la 93 de ani, continuă să fie interesată de ceea ce se petrece în cultura și literatura celor două țări și pregătește a doua ediție, completată și adăugită, a cărții „Trei țări – o soartă”. Inspirat titlu!