Trei dintre atleții din județul Suceava fac parte din lotul cu care România va participa în perioada 6 – 10 iulie la Campionatul Mondial de Atletism pentru juniori II, ce va avea loc în orașul francez, Lille. Prezenți pentru prima dată la un mondial, cei trei, Iuliana Chelaru și Mihai Iulian Romaș, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava și Bogdan Macovei, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, au reușit să-și facă baremurile pentru mondial la concursurile naționale, timpii obținuți fiind și cei mai buni din cariera fiecăruia. Sportiva Iuliana Chelaru, pregătită la LPS Suceava de profesorul Teodor Flămând, va alerga la mondiale în proba de 800 de metri, cursă în care a reușit în acest an să obțină cel mai bun timp al său, al 8-lea la nivel mondial la acest moment, mai exact, două minute, șase secunde și șaptezeci de sutimi. La ultimele naționale de juniori, Iuliana a devenit campioană națională la 800 de metri și vicecampioană la 1.500 de metri, suceveanca având făcute baremurile pentru mondiale în ambele probe. Antrenorul său, Toader Flămând, este de părere că Iuliana poate face o figură frumoasă la acest campionat mondial și asta deoarece se află la egalitate cu alte cinci sportive care se vor lupta pentru medalia de bronz, pentru primele două locuri existând deja două atlete cu timpi mult mai buni, în jurul a două minute și trei secunde. Tot de la LPS Suceava va pleca la mondiale și Mihai Iulian Romaș, pregătit de antrenorul Iustin Tătărău, sportiv ce va alerga în proba de 800 de metri și are cel mai bun timp din țară în această probă, 1 minut, 53 de secunde și 42 de sutimi, înregistrat la naționalele școlare. Dublu campion de sală la 400 și 800 de metri, Mihai Iulian Romaș a câștigat argintul la 800 de metri și bronzul la 400 de metri, la naționalele de juniori II. În aceeași cursă de 800 de metri de la Campionatul Mondial va alerga și proaspătul campion național de juniori II, Bogdan Macovei, antrenat la CSM Suceava de Erzilia Țâmpău, cel ce a luat aurul și în proba de 1.500 de metri de la naționalele ce au avut loc de curând. Ca și Iuliana Chelaru, Bogdan Macovei și-a făcut baremul pentru mondiale și în proba de 1.500 de metri, urmând să alerge pe 24 iulie la Festivalul Olimpic al Tineretului European, concurs ce va avea loc în Turcia.