Trei tinere din județ, pasionate de domeniul aviației, vor avea șansa de a se forma în cadrul Academiei Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” Brașov, acestea deschizând lista admișilor care vor studia din toamnă la instituția militară.
Bianca Maria Ianovici, Augusta Gabriela Moroșan și Alina Elena Roman au cele mai mari medii de admitere din cadrul programelor pentru care au optat, asta după ce au trecut de selecția riguroasă care a implicat o testare la engleză și una la matematică.
Bianca Maria Ianovici a fost admisă cu cea mai mare medie de la Academia Forțelor Aeriene Brașov, 9,98, la specializarea Aviație Naviganți/Piloți/elicopter/FA.
Tânăra a absolvit Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei, matematică-informatică, iar la bacalaureat a obținut media 9,86.
Potrivit reprezentanților Academiei Forțelor Aeriene, „în urma finalizării concursului de admitere toate locurile pentru Ministerul Apărării Naționale au fost ocupate, cea mai mare medie fiind 9,98. Felicitări tuturor candidaților declarați admiși!”
Augusta Gabriela Moroșan a absolvit Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, matematică-informatică, și a promovat examenul maturității cu 9,66.
La specializarea Meteorolog Aeronautic/FA a fost admisă cu 9,96, a doua cea mai mare medie de admitere de la Academia de la Brașov.
Alina Elena Roman va fi, din toamnă, cadet la Academia de la Brașov, la specializarea Război electronic în aviație și apărare antiaeriană, unde a fost admisă prima, cu media 8,23.
A absolvit Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni, tot matematică-informatică, și a finalizat examenul de bacalaureat cu media 8,51.
Elevele au susținut o probă eliminatorie la limba engleză și o probă scrisă, la matematică, aceasta din urmă contând în proporție de 90% în media de admitere. Media de bacalaureat a avut o pondere de doar 10%.
În prealabil, tinerele au trecut printr-un proces de selecție ce a inclus probe sportive, vizită medicală și controale psihologice.
Cele trei sucevence vor îmbrăca uniforma militară din toamnă, pentru trei ani, după care vor urma o carieră militară, obținerea unui loc de muncă fiind garantată de către ministerul de resort. Adolescentele vor începe activitatea mai devreme decât colegii din alte universități, cu un curs de pregătire militară de bază.