Qwan Ki Do

Trei sportive de la He Pai Suceava, pe podiumul Campionatului European

Diana Crainiciuc, prima din stânga, și Laura Reuț, ultima din dreapta, la finalul competiției din Elveția
Diana Crainiciuc, prima din stânga, și Laura Reuț, ultima din dreapta, la finalul competiției din Elveția

Qwan Ki Do-ul sucevean a fost reprezentat cu succes la Campionatul European de trei sportive de la clubul He Pai Suceava, ce au reușit să urce pe podiumul competiției continentale, ce a avut loc în Elveția. Singura medalie de aur a sportivelor pregătite de instructorul Ovidiu Zegrea (centură neagră 3 dang) a fost câștigată de Laura Reuț, sportivă ce s-a impus în competiția de luptă, rezervată concurenților cu grade. O altă componentă a clubului sucevean și a lotului României, Mihaela Muntean a terminat concursul cu o medalie de bronz, la luptă centuri negre. Campioană națională a României la tehnică grade, cea de-a treia suceveancă prezentă la europene, Diana Crainiciuc a făcut o figură foarte frumoasă în Elveția și a luat bronzul, tot în concursul de tehnică grade.
La finalul competiției continentale de qwan ki do, lotul României din care au făcut parte și cele trei sportive ale clubului sucevean He Pai s-a clasat pe locul I, cu șase medalii de aur, șapte de argint și opt de bronz.

Recomandări

Sportivii Clubului Bushido Shotokan Karate-Do din Gura Humorului au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI” 2025

Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”
Sportivii humoreni au făcut o figură frumoasă la Campionatul Național „Cupa României SKI”

Nu mai puțin de 17 medalii au cucerit sportivii antrenați de Ovidiu Sfetcu la Campionatul Mondial de Karate din Japonia