Trei spitale din județ au primit amânare cu un an pentru atingerea clasificării la care au fost încadrate



Trei spitale din județul Suceava care trebuiau ca până la sfârșitul anului 2011 să îndeplinească planurile de conformare în baza cărora au obținut clasificări au primit o amânare de un an din partea Ministerului Sănătății. Prin clasificarea mai bună pe care au primit-o, spitalele au beneficiat și de o finanțare mai mare. Cele trei spitale din județ sunt Spitalul Orășenesc Siret, Spitalul Orășenesc Gura Humorului și Spitalul Municipal Vatra Dornei. Acestea trebuiau să implementeze planurile pe baza cărora s-au făcut clasificările lor până la sfârșitul lui 2011, în caz contrat riscând subclasificarea cu o treaptă.
Spitalul Orășenesc Siret este inclus în nivelul V de competență, iar spitalele din Gura Humorului și Vatra Dornei au fost încadrate în cea de-a IV-a categorie.
Conducerea DSP Suceava a declarat că „la sfârșitul anului 2011 Spitalul Vatra Dornei era pe punctul de a îndeplini planul de conformare, iar unul dintre indicatorii la care unitatea trebuia să lucreze viza proporția bolnavilor care în decurs de 48 de ore de la externare sunt reinternați, pentru aceeași patologie”.
La Spitalul Gura Humorului, una dintre cele mai mari probleme era recompartimentarea secțiilor, a paturilor.
Spitalul Orășenesc Siret trebuia să ia măsuri pentru a deveni un spital de boli cronice.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost clasificat în categoria a III-a, fără plan de conformare.