În februarie

Trei spectacole de teatru și un regal al baletului rus, pe scena suceveană

Dan Puric și Ileana Stana Ionescu vor veni la Suceava pe 19 februarie
Dan Puric și Ileana Stana Ionescu vor veni la Suceava pe 19 februarie

Trei spectacole de teatru, cu mari actori ai scenei românești, precum Dan Puric, Ileana Stana Ionescu, Alexandru Hasnaș, și un regal al baletului rus vor avea loc în această lună pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Dan Puric, dar și alți mari actori ai scenei românești vor veni la Suceava, pe 19 februarie, cu spectacolul de teatru „Idolul și Ion Anapoda”.
Evenimentul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, începând cu ora 19:00. Regia spectacolului este semnată de Ion Cojar. Scenografia: Liliana Cenean, Ștefan Caragiu. Biletele costă 100 de lei sau 80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relații și rezervări la telefon 0230 523 718.
Spectacole de teatru pentru copii
Miercuri, 20 februarie, de la orele 09:00, 10:30 și 12:00, la Casa de Cultură Suceava va avea loc spectacolul de teatru „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Piesa a fost adaptată de Isabela Oancea, cu participarea extraordinară a artiștilor Izabela Oancea, Luminița Vologa, Mihai Păun, Lucian Tatu, Mihail Anton. Regia artistică: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea. Biletele costă 13 lei și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
În aceeași zi, de la ora 14:00, la Casa de Cultură Suceava se va juca piesa „Popa Tanda”, dramatizare după Ioan Slavici. În distribuție: Izabela Oancea, Luminița Vologa, Mihai Păun, Lucian Tatu, Mihail Anton. Regia artistică: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea. Biletele costă 13 lei și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava sau de la difuzorii din școli.
Piesa „O scrisoare pierdută”, amânată pentru luna martie
Spectacolul „O scrisoare pierdută”, cu Marcel Iureș, care trebuia să aibă loc, pe scena suceveană, pe 25 februarie, a fost reprogramat, din motive tehnice, pentru ziua de 11 martie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. În spectacol vor juca mari actori ai Teatrului de Comedie București, printre care Marcel Iureș și George Mihăiță. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Dabija. Biletele deja vândute pentru reprezentația de pe 25 februarie rămân valabile pentru spectacolul de pe 11 martie. Biletele costă 100 lei (80 lei pentru elevi, studenți și pensionari) și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Regalul baletului rus
Un spectacol grandios, Regalul baletului rus (surâsul trist al lui P.I. Ceaikovski): „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de Nuci” și „Frumoasa din pădurea adormită”, va avea loc miercuri, 27 februarie, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Spectacolul va fi prezentat de Marinsky Theatre Sankt Petersburg. În rolul Odette/Odillia: Maria Allash, prim-solistă a Teatrului Bolshoi. Biletele costă 100 de lei sau 80 de lei pentru elevi, studenți și pensionari, și se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.

Recomandări

Expoziție de grafică și spectacol de teatru, de Zilele Europene ale Patrimoniului, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză

Spectacol cu cai, cascadorii și airsoft cu „Frăția Lupilor”, în weekend, la Școala de Echitație Equestrian Dreams din Mitocu Dragomirnei

Soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi și pianista Adina Alupei, astăzi, în concert, pe scena suceveană

Soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi și pianista Adina Alupei, vineri, în concert, pe scena suceveană
Soprana Ana Cebotari, tenorul Nicolae Ilincăi și pianista Adina Alupei, vineri, în concert, pe scena suceveană