La Zalău

Trei soliste vocale din județ, în finala Festivalului „De dragoste, de neam, de țară”



Trei soliste vocale, Larisa Bulgariu și Alexandra Ungureanu, reprezentând Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, și Laura Erhan, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung Moldovenesc, vor reprezenta județul Suceava la Festivalul Folcloric „Cântece din totdeauna”, etapă finală a Festivalului Multicultural „De dragoste, de neam, de țară”, ce va avea loc, în zilele de 29 și 30 noiembrie, de la ora 18:00, la Zalău.
Evenimentul cultural, la care vor participa artiști din toată Moldova, orchestre populare, ansambluri folclorice, ansambluri de dansuri, soliști vocali, soliști instrumentiști, este organizat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.



Recomandări

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume