În culpă

Trei șoferi drogați, prinși la final de săptămână în zona de munte a județului

Trei șoferi drogați, prinși la final de săptămână în zona de munte a județului
Trei șoferi drogați, prinși la final de săptămână în zona de munte a județului

Trei șoferi drogați au fost prinși într-un timp scurt pe străzile din zona de munte a județului, după o acțiune organizată de polițiștii din Vatra Dornei și Broșteni. Ultimul caz a fost în noaptea de sâmbătă spre duminică, când oamenii legii au tras pe dreapta un autoturism marca Volkswagen. S-a întâmplat pe DN 17B, la Broșteni, iar la volan era un tânăr de 27 de ani, din Borca, județul Neamț. La testarea cu aparatul DrugTest, șoferul a ieșit „pozitiv” pentru substanța „Methamphetamine”, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge și de urină.
Un alt șofer oprit în trafic, un tânăr de 24 de ani, din Vatra Dornei, care conducea un VW Golf, a ieșit pozitiv la amfetamină.
Un alt bărbat din Vatra Dornei s-a ales și el cu dosar penal după ce a fost prins în trafic sub efectul substanțelor psihoactive. Aflat la volanul unui autoturism marca BMW, dorneanul a fost tras pe dreapta de polițiști pe strada Mihai Eminescu din orașul stațiune de interes național. A fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu cel DrugTest. În primul caz s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice, situație care s-a schimbat la a doua testare. Bărbatul e ieșit pozitiv la canabis, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe de sânge și de urină în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive.

Recomandări

Arestare prelungită pentru un tânăr prins la volan în Suceava pozitiv la trei tipuri de droguri și fără permis

Un șofer băut, cu permisul anulat și suspect de consum de droguri, a provocat un accident lângă Primăria Suceava