Aproximativ 76 la sută dintre profesorii din țară susțin revenirea la examenul de admitere organizat în fiecare liceu, pentru că actualul proces de admitere, bazat pe notele de la tezele unice, nu reflectă adevăratul nivel de pregătire a elevilor, potrivit unui studiu realizat de Intuitext.
Cercetarea realizată de Intuitext, la finalul admiterii computerizate la liceu, relevă că 76 la sută dintre cadrele didactice susțin revenirea la examenul de admitere organizat în fiecare liceu. Doar pentru 14 la sută dintre profesori tezele cu subiect unic și sistemul de admitere prin repartiție computerizată sunt soluții viabile.
În opinia profesorilor, absolvenții de clasa a VIII-a și părinții lor sunt la curent cu tipurile de licee existente în România, însă actuala rețea școlară nu acoperă nevoile de studiu ale elevilor. Peste 54 la sută dintre participanții la cercetare sunt de părere că oferta educațională pentru studiile liceale nu este coordonată cu piața muncii.
Majoritatea elevilor preferă liceele teoretice (54 la sută), 24 la sută pe cele cu profil tehnologic, iar 20 la sută se îndreaptă spre licee economice. Sub 10 la sută dintre elevi își doresc o carieră în învățământ, optând în acest sens pentru un liceu cu profil pedagogic, și aproximativ 0,9 la sută se înscriu la licee sportive.
În alegerea tipului de liceu, elevii sunt influențați în cea mai mare parte de familie (peste 75 la sută), în timp ce prietenii, cadrele didactice și mass media au o influență redusă.
Potrivit studiului, 80 la sută dintre profesori consideră că rețeaua Școlilor de Arte și Meserii (SAM) este utilă pentru elevi, în special pentru cei care doresc să-și găsească o slujbă în domeniu imediat după absolvire. Cu toate acestea, 22 la sută dintre cadrele didactice sunt de părere că elevii care termină SAM au șanse mari să își continue studiile, 32 la sută cred că nu vor avea probleme în a-și găsi o slujbă în domeniul în care s-au pregătit, în timp ce 46 la sută prevăd dificultăți mari pentru elevii absolvenți ai școlilor de arte și meserii, indiferent că vor să intre imediat pe piața munci sau vor să-și continue studiile.
La studiu au participat 1.200 de profesori din toată țara, cercetarea fiind realizată online, pe pagina www.didactic.ro, comunitate care numără peste 50.000 de cadre didactice. Studiul face parte dintr-o serie dedicată sistemului educațional din România.
Trei sferturi dintre profesori susțin revenirea la examenul de admitere la liceu
