Trei școli sucevene au obținut certificatul „Școală Europeană”



Trei instituții de învățământ din municipiul Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Școala cu clasele I-VIII Nr. 10 și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, au obținut titlul de „Școală Europeană”, în urma evaluării documentațiilor depuse pentru obținerea certificatului. La concurs s-au înscris 150 de unități școlare (colegii naționale, colegii tehnice, licee teoretice și vocaționale, grupuri școlare, școli gimnaziale și grădinițe) din România, 64 dintre ele obținând titlul de „Școală Europeană”.
“Toate școlile sucevene înscrise în competiție au obținut titlul de «Școală Europeană»: Colegiul Economic «Dimitrie Cantemir» Suceava s-a clasat pe locul 3, Școala cu clasele I-VIII Nr. 10 Suceava pe locul 5 și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” pe locul 19, reevaluat pentru a obținea a doua oară acest titlu”, a declarat Petru Carcalete, șeful Inspectoratului Școlar Județean.