Ziua de duminică, 11 mai, a fost una de sărbătoare pentru etnicii polonezi, care au participat la Poiana Micului la o triplă aniversare. Sute de oameni au ținut să asiste la manifestările organizate cu acest prilej, iar invitații din Polonia sau de la București s-au arătat încântați de tot ceea ce au văzut.
Prima sărbătoare, dedicată zilei de 3 mai, este și una dintre cele mai vechi pentru polonezi. Pe 3 mai 1791 a fost votată Constituția Republicii Celor Două Popoare, a treia în lume după constituția americană și suedeză, constituție modernă și existentă în scris.
„Constituția aducea cu ea numeroase idei progresiste: limita influența magnaților asupra exercitării puterii de stat, egaliza din punct de vedere politic burghezia cu nobilimea, punea țăranii sub ocrotirea statului, abolea elecția liberă, restituia moștenirea tronului, introducea separarea puterilor în stat, asigura libertatea confesională. Ea a fost dovada gândirii progresiste și a potențialului Republicii slăbite din păcate. Astăzi este simbolul aspirațiilor polonezilor de suveranitate și independență”, a arătat deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.
Sărbătorile din 2 mai, Ziua Diasporei Poloneze și a Polonezilor din Străinătate, precum și Ziua Drapelului Republicii Polonia, au fost instituite relativ recent, respectiv în 2002 și 2004.
„Ziua Drapelului are ca scop formarea respectului pentru simbolurile statale. În această zi, de obicei, polonezii arborează pe casele lor steaguri, dar prilejuiește și diferite acțiuni patriotice. Președinții Poloniei au popularizat obiceiul de a purta, în această zi, cocarde alb-roșii. Interesant este că tocmai în ziua de 2 mai 1945 soldații polonezi au înălțat pe Coloana Victoriei din Berlin drapelul alb-roșu. Sărbătoarea polonezilor din afara granițelor patriei a fost stabilită din inițiativa Senatului care, în mod tradițional, tutelează Diaspora Poloneză, în semn de recunoaștere «a moștenirii multiseculare și a contribuției Diasporei Poloneze și a polonezilor din străinătate la dobândirea independenței de către Polonia, fidelitatea și atașamentul față de spiritul polonez, precum și sprijinul acordat Țării în momentele cele mai grele». În această zi, mareșalul Senatului se adresează Diasporei Poloneze, reprezentanții organizațiilor din diasporă sunt invitați în Polonia la festivități. Această zi este sărbătorită și de polonezii din România”, a mai arătat deputatul Ghervazen Longher.
În acest an, cele trei evenimente au fost sărbătorite în ziua de duminică, 11 mai, în prezența mai multor invitați de seamă.
Printre cei care au onorat invitația transmisă de Uniunea Polonezilor din România s-a numărat Jadwiga Zakrzewska, președinta grupului de prietenie polonă – română din Parlamentul Poloniei, dar și alte câteva persoane importante, cum ar fi deputații Renata Butryn, Bozena Slawiak, Dariusz Seliga, Annetta Kosieradzka, precum și Grzegorz Cyganowski, primul secretar Ambasadei Poloniei la București.
Sfânta Liturghie săvârșită în biserica cu hramul Sf. Ioan Paul al II-lea a fost oficiată de episcopul auxiliar al diecezei de Iași, PS Aurel Percă, și preoții diecezei de Bucovina.
Printre invitați s-au mai numărat inspectorul școlar Cristina Albu, dar și primarul comunei Mănăstirea Humorului, Constantin Moldovan.
La finalul manifestărilor, copiii și tinerii din Poiana Micului au susținut un program artistic aplaudat la scenă deschisă de invitați, dar și de celelalte persoane prezente la evenimentele de duminică.