Trei răniți la spital, în miez de noapte, după ce șoferul a adormit la volan



Accident în miez de noapte
Accident în miez de noapte

Un accident rutier din rândul celora care se transformă adesea în tragedii a avut loc a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, la Poiana Stampei.
Aproape de ora 1.00 din noapte, Cristi I., la volanul unui autoturism Ford, cu care circula pe direcția Vatra Dornei către Bistrița, pe un sector de drum în linie dreaptă, a pătruns pe sensul opus de mers, de unde mașina a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Patru oameni erau în total în mașină, echipajele medicale ajunse la fața locului constatând că trei dintre ei au leziuni, inclusiv șoferul.
Cei trei răniți au ajuns la Compartimentul de Primiri Urgențe Vatra Dornei, unde, din fericire, s-a constatat că nu au leziuni grave. Șoferul a putut fi testat cu aparatul etilotest și s-a stabilit că nu era băut.
Cei patru erau în tranzit iar cauza accidentului stabilită de polițiști este oboseala la volan, cauză care l-a făcut pe șofer să ațipească și să piardă controlul asupra mașinii în mod inexplicabil, pe drum în aliniament.
Ancheta polițiștilor de la Vatra Dornei continuă în cadrul unui dosar penal de „vătămarea corporală din culpă”.



Recomandări

Au provocat accidente soldate cu câte cinci și trei morți, dar sunt cercetați în libertate și departe de sentințe care să le pedepsească inconștiența

Amplă acțiune de control în trafic a polițiștilor după patru accidente cu trotinete și biciclete într-o zi

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție