Accident la Bosanci

Trei răniți în urma unei ciocniri violente între două mașini



Lucian Ş. este internat la Reanimarea Spitalului Judeţean, cu multiple răni
Lucian Ş. este internat la Reanimarea Spitalului Judeţean, cu multiple răni

– Ieri dimineață, cu puțin înainte de ora 7.00, două mașini s-au tamponat, după ce una dintre acestea a intrat pe contrasens
– În urma impactului, persoanele aflate în cele două autoturisme, trei la număr, au fost rănite, pentru scoaterea șoferului care a provocat accidentul fiind nevoie de intervenția cadrelor de la Descarcerare
– Șoferul mașinii care circula regulamentar spune că autorul accidentului a adormit la volan din cauză că era băut
Trei persoane au fost rănite ieri dimineață, cu puțin înainte de ora 7.00, după ce două mașini s-au ciocnit la Bosanci, fiind nevoie de intervenția unui echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță, a echipajului SIAMUD și a cadrelor de la Descarcerare. Conform celor declarate de către directorul SAJ Suceava, doctor Daniel Martiniuc, din cei trei, cel mai grav a fost rănit șoferul care a provocat accidentul, un tânăr de 29 de ani, din Suceava. În urma primelor cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, din cauza neatenției, Lucian Ș., care se afla la volanul unui autoturism Skoda Fabia, a intrat cu mașina pe contrasens și nu a mai putut fi evitat de șoferul unui Audi A6, ce venea de la Suceava spre Luncușoara.
Cei doi șoferi și pasagerul din Audi au fost răniți, necesitând îngrijiri prespitalicești de urgență și transportul la Spitalul Județean. Șoferul care a provocat accidentul a fost scos dintre fiarele contorsionate de către cadrele de la Descarcerare, care timp de aproape jumătate de oră au depus eforturi în acest sens.
Daniel N., de 25 de ani, șoferul care circula regulamentar ne-a declarat ieri că accidentul s-a produs din cauză că celălalt șofer a adormit la volan, fiind băut. Tânărul povestește că ieri dimineață a adus-o la serviciu pe mama sa, care lucrează chiar la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, după care a trecut pe la prietena sa, și împreună au pornit spre Luncușoara, la bunicii acestuia. Numai că, la ieșire din Bosanci, în fața mașinii în care se aflau cei doi, a intrat de pe contrasens autoturismul Skoda Fabia. „Am văzut că venea glonț spre mine, dar nu am mai avut timp să fac stânga sau dreapta. Ne-am ciocnit, iar mașina mea s-a făcut praf. Eu îl cunosc pe șofer, am fost amândoi colegi pentru scurt timp. Mergea spre Suceava și a adormit la volan, din cauză că era băut”, ne-a spus Daniel N. Acesta a povestit că după tamponare, prietena sa a leșinat, iar celălalt șofer a rămas cu picioarele prinse între fiarele contorsionate. Pentru că bărbatul striga după ajutor, acuzând că picioarele îi sunt prinse și nu poate ieși, Daniel N. a încercat să îl scoată pe acesta din mașină, dar nu a reușit.
În cele din urmă, tânărul de 29 de ani a fost scos din mașină de către cadrele de la Descarcerare, preluat și stabilizat de ambulanțieri și apoi transportat la Spitalul Județean, unde i s-a acordat îngrijiri de urgență. După ce i s-au efectuat investigații și după câteva ore petrecute într-un salon de la Unitatea de Primire a Urgențelor, timp în care a dormit, în jurul orei 11.00, Lucian Ș. a fost preluat de către Reanimarea spitalului, fiind policontuzionat.
Prietena șoferului de 25 de ani, Petronela C., în vârstă de 16 ani, a fost internată în Secția de Chirurgie Infantilă cu diagnosticul: politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio – facial și numerose contuzii. Celor doi șoferi li s-a recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



Recomandări