Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura

Pompierii militari intervin la un accident rutier petrecut astăzi, în jurul orei 14.00, în localitatea Cumpărătura, în urma căruia trei persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând încarcerată în autoturism. Din primele date în accident au fost implicate un autoturism și un autotren. La fața locului a ajuns o autospecială de descarcerare, personalul acesteia reușind extragerea victimei încarcerate din interiorul autoturismului avariat. Trei echipaje ale ambulanțelor, între care una SMURD și două aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, au ajuns la fața locului, preluând victimele conștiente și cooperante și transportându-le la Spitalul Județean Suceava, pentru evaluare și investigații suplimentare. Echipajele de poliție ajunse la locul accidentului fac investigații pentru a stabili modul în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui.

Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura
Trei răniți, în urma coliziunii dintre un autoturism și un autotren, la Cumpărătura

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital