Un accident rutier în urma căruia trei persoane au fost rănite s-a petrecut ieri, pe DN 17, pe raza satului Molid, comuna Vama, după ce un autoturism scăpat de sub control a pătruns pe sens opus și s-a izbit violent de un microbuz de transport persoane. Accidentul s-a înregistrat în jurul orei 16.40, în coliziune fiind implicată și o a treia mașină.
Din ancheta preliminară a polițiștilor rutieri rezultă că vinovat de accident se face un bărbat în vârstă de 73 de ani, Ilie Marcel, care conducea un autoturism Opel, pe direcția Câmpulung Moldovenesc-Suceava. Acesta a pierdut controlul asupra volanului, mașina intrând pe contrasens, în microbuzul care efectua o cursă dinspre Iași spre Câmpulung Moldovenesc. În urma impactului, Opelul a fost proiectat pe sensul său de mers, unde a fost lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat din București.
La fața locului a intervenit un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Bărbatul de 73 de ani de la volanul Opelului și soția sa au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava. De asemenea, leziuni a suferit și una dintre pasagerele din microbuz, care a ajuns la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc.
Investigațiile medicale preliminare au reliefat că cei doi soți din Opelul care a pătruns pe contrasens au suferit leziuni grave. Bătrânul de 73 de ani avea multiple leziuni și fracturi, printre care o fractură de bazin, o fractură de femur stâng și o fractură de gambă dreaptă. El a fost preluat de medici în șoc traumatic de gradul III. Cei doi vârstnici erau în curs de investigații.
În urma accidentului traficul de pe DN 17 a fost blocat pe un sens de mers timp de mai bine de o oră.





